Medierea in dreptul penal

Medierea in dreptul penal
Medierea in Dreptul PenalLegiuitorul roman acorda o atentie deosebita aplicarii medierii in domeniul Dreptului Penal. Articolele 67-70 din Legea nr. 192/2006 prevad dispozitii speciale privind medierea în cauzele penale, acordand astfel o importanta deosebita medierii in acest domeniu.
Se poata apela la mediere in faza de urmarire penala sau in cursul judecatii. Mai mult, se poate realiza acest lucru si inainte de inaintarea plangerii sau inceperea procesului intrucat legea medierii prevede ca se poate apela oricand la aceasta modalitate alternativa de solutionare a conflictelor.
Dispozitiile din lege se aplica cu precadere in cauzele penale care privesc infractiuni pentru care, potrivit legii, retragerea plangerii prealabile sau impacarea partilor inlatura raspunderea penala. Nici in cazul restul cauzelor penale medierea nu este exclusa putandu-se solutiona pe aceasta cale o multitudine de aspecte survenite in cadrul procesului penal (cel mai bun exemplu este cel referitor la solutionarea actiunii civile in cadrul procesului penal, acest lucru se poate realiza in orice fel de cauza penala prin mediere).
Partea vatamata, faptuitorul sau orice alt participant in procesul penal nu pot fi obligati sa apeleze la mediere, aceasta fiind o procedura eminamente facultativa. Cu ocazia medierii trebuie asigurat dreptul fiecarei parti la asistenta juridica iar in cazurile in care se impune acest lucru, dreptul de a beneficia de serviciile unui interpret.
De asemenea, in cazul minorilor, trebuiesc asigurate garantiile prevazute de lege penala pentru acestia.Daca partile isi solutioneaza conflictul prin mediere inaintea inceperii procesului penal, partea vatamata nu mai poate sesiza pentru infractiunea respectiva organele de cercetare penala sau instanta de judecata.
In situatia in care medierea este initiata chiar in termenul de introducere al plangerii prealabile, acest termen se suspenda pe durata desfasurarii medierii. Daca partile aflate in conflict se impaca nu mai este necesara implicarea organelor de cercetare penala sau instanta de judecata. In cazul in care partile aflate in conflict nu s-au impacat, partea vatamata poate introduce plangerea prealabila in termenul legal, termen care isi va relua cursul de la data intocmirii procesului-verbal de inchidere a procedurii de mediere.Se socoteste in acest caz si termenul scurs inainte de suspendare.
Se poate apela la mediere si dupa inceperea urmaririi penale sau a judecatii. In aceste cazuri cercetarea penala sau a judecata se suspenda de la data prezentarii de catre parti a contractului de mediere. Suspendare nu poate dura mai mult de 3 luni de la data semnarii contractului de mediere. Aceasta suspendare inceteaza in momentul in care procedura medierii se inchide prin oricare dintre modurile prevazute de lege chiar daca nu au trecut 3 luni. Termenul de 3 luni este aplicabil pentru cazurile in care medierea nu este finalizata in acest termen.
Mediatorul are obligatia sa comunice organului judiciar o copie a procesului-verbal de inchidere a procedurii de mediere. Daca procesul-verbal constata faptul ca partile nu s-au impacat, procesul penal se reia din oficiu. In cazul in care procesul-verbal nu se comunica, procesul penal se reia din oficiu dupa expirarea termenului de 3 luni indicat anterior.
Datorita acestor avantaje concrete, medierea in domeniul penal va fi o procedura uzitata in special in cazul plangerilor prealabile dar si in restul cauzelor penale. In realizarea acestor deziderate, un loc important il ocupa organele de cercetare penala si instanta de judecata care pot sfatui partile sa apeleze la mediere.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu