Mediatori si judecatori la Oradea

De la 1 februarie, dată la care au început medierile, în Oradea s-au realizat două acorduri în cauze civile. Ambele au implicat cupluri aflate în divorț în urma cărora s-a stabilit custodia minorilor, plata pensiei alimentare și programul de vizite.
"Avem un tablou al mediatorilor. Este afișat la intrarea în sălile de judecată. Prima mediere s-a făcut în urmă cu două săptămâni, iar cea de-a doua, joi", a spus Cristi Danileț, vicepreședintele Judecătoriei Oradea. În acest moment, 27 de mediatori funcționează pe lângă instanțele orădene. "Aproximativ 70 de mediatori vor fi autorizați în Oradea", a precizat Corina Domocoș, președintele Asociației Mediatorilor Bihor.
nvitați de la Craiova
În palatul Justiției din Oradea a avut loc astăzi o prezentare de lucrări cu tema medierea. La dezbateri au participat 30 de mediatori și 40 de judecători din Oradea și Satu Mare. "Interesul comun este acela ca medierea să se bucure de succes. Este bine că organiză un astfel de seminar ajungem cunoaștem și problemele pe care am putea să le întâmpinăm la punerea în practică a copnceptului", a spus Corina Domocoș. La seminar au fost prezenți doi mediatori din Craiova, oraș în care a fost implementat un proiect pilot. "Începând din 2003, în instanțele din Craiova se folosesc mediatori . Până în acest moment au avut loc aproximativ 1.000 de medieri. Și în Oradea, oamenii trebuie să cunoască avantajele medierii", a precizat Sever Lungu, mediator.
Sursa: adevarul.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu