MEDIERE, ÎN LOC DE JUDECATĂ

Daca v-ati saturat sa bateti de ani de zile drumul spre salile de judecata, aveti sansa sa scurtati acest calvar. Cu conditia ca si cei cu care va luptati in instanta sa fie de acord. Judecatoria Oradea si Asociatia mediatorilor Bihor au semnat astazi un protocol de colaborare pentru aplicarea asa-numitei proceduri a medierii, care va intra in vigoare din 3 martie.

Medierea este o alternativa pentru ca partile implicate intr-un conflict juridic sa il poata solutiona intr-un timp cat mai scurt. Cu alte cuvinte, nu mai asteapta hotarirea judecatorului, ci se inteleg intre ele, astfel incat decizia sa fie reciproc avantajoasa.

CORINA DOMOCOS - presedinte Asociatia mediatorilor Bihor - "Mediatorul este cel care reuseste sa ii impace pe oameni. Aceasta pace sociala este de dorit in orice societate si acesta este, practic, scopul pe care il urmareste orice mediator."
Sursa articol:

In cazul in care instanta nu a fost inca sesizata, se apeleaza la mediator, iar daca partile ajung la o intelegere, acordul dintre ele este doar autentificat de notar. Daca dosarul a ajuns pe rol, judecatorul

poate suspenda cauza cel mult 3 luni, perioada in care mediatorul incearca sa concilieze partile. Daca reuseste, acordul va reprezenta baza hotaririi instantei.

CRISTI DANILET - vicepresedinte Judecatoria Oradea - "Avantajul este ca: 1. Procedura de mediere se desfasoara foarte repede, nu vom mai avea procese care treneaza ani de zile prin instante, ci vom avea procese care se solutioneaza in cateva zile, pana la cateva luni. 2. Procedura va fi foarte ieftina, pentru ca taxele de timbru achitate la instanta pentru demararea proceselor se restituie partilor, in cazul in care ajung la o mediere."

Procedura medierii poate fi aplicata in cauzele civile si comerciale, nu si in cele penale si de contencios administrativ. In acest fel, judecatorii ar fi si ei scutiti de o buna parte din munca de zi cu zi. Tabelul cu toti mediatorii din Bihor, indiferent ca sunt sau nu constituiti intr-o asociatie, va fi afisat, de la inceputul lunii martie, in holul Judecatoriei Oradea.
Sursa articol: ttv-bihor.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu