Medierea-profesie de sine stătătoare sau accesoriu ?

Dreptul de a practica o profesiune -liberală sau nu-este conferit de o pregătire şi o verificare de specialitate prin care aspirantul dobândeşte o serie de competenţe profesionale în materie.
Aşa se întamplă în orice tară civilizată.
Tangenţa fiind cu o paletă largă de domenii socio-umane, medierea are o natură multidisciplinară. Dar, atenţie! Deşi interferează cu alte sfere de activitate, medierea nu se confundă cu nici una dintre acestea.
Altfel spus, medierea înglobează un summum de cunoştinţe dar este şi un proces structurat care presupune şi se defineşte prin noţiuni, reguli, tehnici, repere şi caracteristici proprii.
Studiile de drept şi 2 ani vechime în specialitate nu pot fi necesare şi suficiente pentru ca un mediator să poată oferi servicii de mediere cu respectarea competenţelor profesionale. Cum ar putea fi altfel, de vreme ce medierea este o metodă de rezolvare a disputelor, alternativa la instanţa de judecată şi nu un accesoriu al acesteia?Crearea unei astfel de confuzii, prin adoptarea unor asemenea amendamente la lege, poate induce automatisme de gândire ce nu sunt altceva decât apanajul ignoranţei.Nemaivorbind de caracterul discriminatoriu la aceste prevederi, ea este de natură să pună în pericol standandardul de competenţe.
Experienţa în domeniul juridic alături de formarea ca mediator în concordanţă cu standardele internaţionale, prin absolvirea unui curs de specialitate şi susţinerea unui examen, m-au ajutat să percep distincţia dintre diligenţele "pro causa" ale avocatului şi imparţialitatea mediatorului, dintre drepturile legale şi nevoile/interesele reale ale celor aflaţi în conflict, dintre normele procedurale şi flexibilitatea procesului de mediere, dintre tehnicile de comunicare regăsite în retorica unui mediator şi pledoaria juridică folosită de jurişti, dintre administrarea probatoriului şi generarea de opţiuni de rezolvare, dintre tranzacţia juridică şi acordul bazat pe înţelegere şi construirea relaţiilor interumane, dintre principiul contradictorialităţii specific mediului juridic şi principiul "conciliatio oppositorum" propriu medierii.
Iată doar câteva dintre aspectele ce reflectă graniţa dintre profesia de jurist şi cea de mediator.
Ca un corolar al celor expuse se naşte argumentul în favoarea necesităţii instruirii şi verificării cunoştinţelor dobândite de persoana ce doreşte să devină mediator.
Aceasta reprezintă o condiţie sine-qua-non a exercitării acestei profesii cu respondabilitatea şi consideraţia cuvenita.
Autor: Anca Albici-mediator
Sursa: clic aici