Cum puteţi scăpa mai uşor şi mai puţin costisitor din scandalurile şi procesele cu vecinii

Cum puteţi scăpa mai uşor şi mai puţin costisitor din scandalurile şi procesele cu vecinii
Scris de Monica Sandu
Avocata Gabriela Zoană, mediator în cadrul Asociaţiei Centrului de Mediere Piteşti
De la începutul lunii martie, argeşenii şi nu numai, pot fi scutiţi de neplăcerile unui proces costisitor şi de stresul timpului pierdut prin sălile de tribunal. În locul procesului oamenii pot apela la mediere juridică. Ce fel de conflicte se pot media, care sunt avatanjele şi în cât timp trebuie să se împace părţile, pot afla cititorii din articolul următor.
Cine poate apela la mediere?
În Argeş a fost înfiinţată Asociaţia Centrului de Mediere Piteşti, care are în acest moment 30 de mediatori, de profesie avocaţi, jurişti sau chiar foşti poliţişti. Asociaţia îşi are sediul pe bulevardul I.C Brătianu, la numărul 42, în apropiere de Liceul Armand Călinescu. Pot apela la mediere cetăţenii care doresc să evite un proces, dar şi cei care se află în timpul unui litigiu aflat pe rolul instanţei de judecată. De la 1 martie, judecătorii din sălile de judecată vor pune în ve-derea părţilor că pot apela la mediere. În acest caz, procesul se suspendă pe o perioadă de 90 de zile, timp în care cei aflaţi în conflict se pot împăca, în caz contrar procesul de reia. „Mediatorul nu se substituie judecătorului. Nu decide ce e drept sau ce nu e drept, ci determină o împăcare. Cei implicaţi pleacă de la mediere în relaţii bune pentru că ambele părţi fac un mic compromis.“, explica avocata Gabriela Zoană, mediator în cadrul asociaţiei amintite.
Ce cazuri sunt mediate?
„Ca să evite un proces, ni se pot adresa cetăţeni pentru orice tip de litigii civile, co-merciale, inclusiv cele penale unde împăcarea înlătură răspunderea penală. Adică pot veni la noi persoane care ajung în pragul divorţului sau pentru partaje, revendicări, litigii de muncă, litigii între asociaţiile de locatari. De asemenea, în cazurile de furt între soţi, tulburări de posesie, loviri sau vătămări corporale.“, explica Gabriela Zoană cu privire la cazurile ce pot fi mediate. Avantajele acestei reglementări sunt în primul rând de ordin financiar pentru cetăţeni. „Persoanele sunt scutite prin mediere de taxa de timbru care în mod legal trebuie plătită în cazul unui proces. În acest moment taxa de timbru este de 3% din va-loarea bunurilor, în cazul unor revendicări sau partaj. Dacă părţile au ajuns la un acord în timpul medierii, li se restituie taxa de timbru pe care au apucat să o plătească. Dacă se află în timpul unui proces şi a apucat să achite taxa.“, declara Gabriela Zoană.
Cât costă?
Un alt avantaj în reprezintă timpul pierdut prin sălile de judecată. „Procedura de mediere trebuie să se deruleze în maxim 90 de zile, pe când un proces poate dura două, trei sau poate şapte ani. Dacă medierea a fost recomandată de un judecător în timpul procesului, se suspendă acţiunea pe o durată de 90 de zile. În general oamenii se împacă în perioada amintită.“, a adăugat aceasta. În plus, la mediere cei implicaţi nu trebuie să meargă cu avocat, scutind astfel un onorariu care nu este de neglijat. Dacă hotărăsc să meargă însoţiţi de un avocat, atunci acesta din urmă este obligat la un onorariu cu mult mai mic faţă de cele obişnuite. „Mediatorul are dreptul la plata unui onorariu stabilit prin negociere, onorariul care trebuie să fie rezonabil şi să ţină cont de natura şi de obiectul conflictului. Onorariul mediatorului va fi suportat de către părţi în mod egal, daca acestea nu au convenit altfel. În general tarifele sun stabilite cu părţile. Se achită o taxă de precontract de până într-un milion de lei vechi, după care se poate face un onorariu global pe mai multe şedinţe sau doar pe câte o şedinţă, taxă de poate fi de 1 sau 2 milioane de lei vechi. Nu este mult, având în vedere că oamenii se pot împăca de la prima şedinţă.“, a încheiat Gabriela Zoană. Chiar dacă nu au ajuns în pragul unui proces, persoanele care au litigii comerciale, civile sau chiar şi penale se pot adresa Asociaţiei Centrului de Mediere Piteşti.

Sursa: Ziarul Top

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu