Proiectul noului Cod de Procedură Civilă (în ansamblul său o lucrare de proastă calitate , care nu va rezolva nimic , în măsura în care până la adoptare nu va fi modificat pe ici pe colo , prin punctele esențiale , în opinia subsemnatei ) a aprins imaginația și speranțele majorității colegilor mediatori , care au văzut în aceste noi prevederi … luminița de la capătul tunelului.
Personal sunt printre cei care mă bucur de includerea acestor prevederi în legile organice și le apreciez ca un mare succes pentru mediere , ca o oportunitate de afirmare a acestei noi profesii ale cărei baze se pun în prezent.
Bucuria noastră nu trebuie însă să ne întunece rațiunea , și să ne facă să vedem ”la vie en rose” , ci să ne responsabilizeze pe toți , ca și corp profesional , și pe fiecare dintre noi ca individ .
Medierea nu devine … ”obligatorie” , nu înseamnă că vom lua locul deținut până mai ieri de notari , și ne vom îmbogăți din ștampile și formulare tipizate , ci este pusă
în poziția de a fi mai bune cunoscută de către public , astfel că ni se dă o șansă de afirmare pe care noi trebuie să o fructificăm dovedindu-ne efectiv utili în degravarea instanțelor și instituirea păcii sociale.
În calea afirmării medierii stau , în opinia subsemnatei , următoarele piedici (nu spun că sunt singurele , ci doar cele pe care le-am identificat eu, până în prezent , lista rămânând deschisă):
-La nivelul țării mediatorii nu sunt uniform repartizați , existând foarte mulți într-un județ și un număr insuficient în alt județ.
Pentru a suplini această lipsă în viitor formatorii vor trebui să își îndrepte atenția asupra județelor în care nu există suficienți mediatori iar nu asupra locului unde avem noi niște amici care își mână turma de supuși să voteze la alegeri pe cine trebuie și cum trebuie (formarea se face pentru profesie , nu pentru diverse găști , sau cel puțin spre asta trebuie să tindem).
În acest sens Consiliul de Mediere va trebui să dezvolte o strategie pe termen scurt și mediu.
Până la momentul la care am fi în măsură să asigurăm servicii de mediere pe raza tuturor instanțelor prin mediatori ce își desfășoară activitatea în acea circumscripție , cred că va fi necesar să găsim o soluție provizorie , de …”delegare”.
-Potrivit legii medierea este facilitativă (m-am mai referit la minusurile acestei metode) însă pregătirea noastră nu este una adaptată acestui tip de mediere.
Pregătirea noastră (a mea personal , nu pot vorbi în numele tuturor) a constat în cursuri care am rămas cu impresia fermă că reprezentau traduceri nereușite ale cursurilor predate în programul pilot de către americani.
Cu respect, aceste cursuri sunt adaptate exclusiv medierii evaluative , practicată de practicieni ai dreptului.
Revine Consiliului de Mediere sarcina de a organiza cursuri de pregătire profesională juridică , pentru mediatorii fără studii juridice , altfel medierea nu va putea fi practicată cu succes decât de juriști.
Revine de asemenea Consiliului de Mediere sarcina de a organiza cursuri de pregătire în domeniul comunicării și negocierii , predate de preferință chiar de către psihologi și specialiști în comunicare și sociologie , iar nu de avocați deghizați în formatori ( în marea lor majoritate avocații cred că știu de toate , în realitate …).
Doar în măsura în care voi avea o temeinică pregătire în comunicare și negociere voi fi performantă la nivel înalt , și sunt dispusă să urmez atare cursuri , altfel riscând să mă transform în semnatar de formulare tipizate procese verbale de prezentare la mediere , la cererea a diverși colegi avocați.
Și nu în ultimul rând , riscăm, dacă nu avem o atitudine inteligentă să transformăm medierea într-o anexă la Barouri .
După cum vedeți , lucrurile nu sunt roz , nu a dat Moise cu toiagul în stâncă și nu a curs apa . Nu ne hrănește nimeni din ceruri.
Practic ni s-a dat o undiță. Depinde de noi dacă vom învăța să pescuim!
Sursa: Costas Florentina avocat mediator
Doamna avocat, pentru ca mediator nu sunteti decat in acte, in primul rand as dori sa vaexpuneti parerile corect din punct de vedere gramatical. Daca pregatirea dumneavoastra a constat prin aducerea la cunostinta a unor traduceri,va deplang soarta caci nu ati dobandit acea abilitate de a media un conflict. Repartizarea sau raspandirea uniforma pe plan national a mediatorilor este o cretinatate pe care o aud a doua oara in mai putin de doua luni. Eu mediator intr-un judet pot media ORIUNDE in tara, fara a mai pune in discutie spatiul Uniunii.
RăspundețiȘtergereArticolul dumneavoastra nu face altceva decat arunce suspiciuni asupra calitatii noastre de mediator. Tin sa va aduc la cunostinta ca sunt foarte capabili si foarte maleabili mediatorii cu care am intrat eu in contact, astfel ca va rog sa fiti ponderata in a cataloga sau a vorbii despre lucruri pe care nu le stapaniti. Din corespondenta pe care am purtat-o cu o d-na Deputat am putut face o serie de imbunatatiri la legea 370/2009, lege pe care sper ca o cunoasteti. Intr-un "articol" anterior confundati medierea cu orice alta modalitate de solutionare a conflictelor, ceea ce pentru un mediator este foarte grav.
Medierea trebuie sa devina obligatorie ca faza anterioara actului de justitie, ceea ce nu se doreste inRomania datorita pierderilor financiare pe care casta avocatilor o va inregistra.
Domnii avocati trebuie sa inteleaga ca medierea este cu totul altceva decat ceea ce au invatat dansii. Medierea trebuie facuta fara ca, cunostintele dobandite pe parcursul anilor de pregatire in domeniul juridic sa fie folosite. Succesul unei medieri tine in mod expres de abilitatea mediatorului de a ajunge la cauza care a generat conflictul si la necesitatile celor implicati.Aducand in discutie necesitatile se vor genera solutii imediate si de durata, ceea ce face ca acordul de mediere sa fie unul viabil
"Repartizarea sau raspandirea uniforma pe plan national a mediatorilor este o cretinatate pe care o aud a doua oara in mai putin de doua luni. Eu mediator intr-un judet pot media ORIUNDE in tara, fara a mai pune in discutie spatiul Uniunii"
RăspundețiȘtergereNU este o cretinatate.Consider ca Florentina are dreptate.Nu mi se pare normal ca anumiti mediatori sa fie favorizati datorita faptului ca sunt putini intr-o anumita zona...aceasta este marea smecherie.
De ce celelalte profesii liberale nu fac la fel?
O repartizare demografica si geografica a mediatorilor este necesara....doar daca nu cumva aveti anumite interese domnule Dumitrescu.
Va rog sa urmariti si articolele pe aceeasi tema de pe www.mediereagalati.wordpress.com, intre care cel de ieri cu titlul
RăspundețiȘtergere"Explicaţiile D-nei Kibedi asupra introducerii medierii în legea privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor"
Insuficienta sau lipsa unor mediatori in unele judete dle Dumitrescu a fost unul din motivele neacceptarii medierii ca procedura prealabila obligatorie macar in domeniul dreptului comercial si celui familial.
In plus, etichetele si exprimarile de opinii cu pretentii definitive si irevocabile nu sunt de natura medierii si practica mediatorilor. Parca si asta ne invata pe la cursuri, in afara altor axiome discutabile, lansate de ne-juristi, precum ca eventualele cunostinte si deprinderi juridice sunt daunatoare unui mediator. Deja avem exemple de greseli grave care in penal o sa se corecteze cu un RIL, spunea dna Kibedi, la fel constatau si altii, pentru ca unii au luat de bune numai sustineri fundamentaliste si acum suntem dati de instante ca exemple nefericite care le intaresc convingerea ca mediatorii sunt inca deficitari ca sa incuviinteze usor niste acorduri. Nimanui nu-i strica putine cunostinte juridice, suficiente ii permit sa se descurce usor, prea multe si fixiste dauneaza medierii. Asa ca lasati teoriile fanteziste si inaplicabile si coborati cu picioarele pe pamant, daca vreti ca sa obtinem mai mult la medierea in raport cu organele judiciare. Din acelasi motive este reticenta si politia si desi am distribuit acel Ghid despre mediere pentru politia judiciara in toate unitatile de politie, nu sunt mai mult de 15 cazuri de mediere in materie penala in tara.
Atat din punct de vedere al repartitiei nationale a mediatorilor activi, cat si din cel al realizarii unei statistici privind practicarea medierii in Romania anului 2010, acel studiu este foarte util in lipsa unei baze de date oficiale a CM. Dar din pacate, cand altii platiti de noi sa faca asta nu il fac, initiativa altora de a-l face este abatere disciplinara!!! Numai bine, mediator C. Asofronie Galati
Chiar sunt curios sa cunosc rezultatele finale ale studiului lansat de dumneavoastra.
RăspundețiȘtergereSunt curios sa vad cate medieri au fost finalizate in Romania si care au fost onorariile cerute(macar cu aproximatie)
Chiar sunt foarte curios!!!
Domnule Dediu, tind sa cred ca sunteti un necunoscator al raspandirii demografice a "meseriilor " caci daca ar fi dupa cele afirmate de d-voastra ar cam trebuii sa fie suspendate circa 1/3 din meseriile incluse in nomenclator. Ceea ce afirmati d-voastra tine de o logica de tip socialist. Atata timp cat Uniunea nu vine cu o astfel de cerinta nu vad de ce am fi noi mai catolici decat Papa dorind sa impilam bunul mers al medierii.
RăspundețiȘtergereAtat timp cat in randul nostru vor fi voci care nestiind in ce consta fenomenul medierii nu vad cum am putea sta pe aceeasi treapta cu cei din Uniunea europeana , Canada si USA.
Nicaieri in lume nu se pune problema ca la noi in implementarea si dezvoltare unei activitati indispensabile societatii. O forma de mediere era practicata si inainte de 1989, lucru pe care vad ca l-ati uitat sau nici nu ati bagat de seama. Aceasta era numita Impaciuire. ati spus de favorizare, ceea ce este o cretinatate si mai ales sa o aud din partea unor oameni care se pretind intelectuali. Nimeni nu pa poate obliga, chiar si dupa o repartizare uniforma a mediatorilor in plan demografic, sa imi practic meseria in orice colt al tarii unde sunt solicitat.
Da am un interes MAJOR in a demara medierea in Romania si acela de a profesa in mediere. O piedica majora o constituie tagma avocatilor care nu doresc demararea medierii ca in Canada sau in USA pentru ca asta inseamna a pierde din punct de vedere financiar si ce stau acum la " agatat" pe treptele tribunalelor dar ce vor sta atunci.
Din experienta mea de viata avocatii sunt o mare de oameni cu calitati indoielnice din care se edifica o mica parte de o calitate CORESPUNZATOARE actului juridic.
Imi cer scuze pentru acei domni si doamne avocat care sunt avocati in adevaratul semns al cuvantului.
Domnule Asofronie tin sa va spun ca daca un mediator a redactat un acord de mediere care in fata instantei este o gafa consider ca acel mediator a facut medierea in mod superficial. inainte de a redacta un acord, ba chiar mai mult, inainte de a chema partile la mediere, avand elementele de baza se poate face o documentare si din punct de vedere juridic.
RăspundețiȘtergereAm constatat ca printre noi sunt oameni care habar nu au ce inseamna si cum trebuie sa se desfasoare medierea si acest lucru se datoreaza formatorului care in loc sa faca lumina in capul cursantilor ii invaluie si mai mult in ceata. II multumesc lui D-zeu ca am fost pregatit de profesori care au studiat in Austria, Canada si USA si au stiut pe ce trebuie pus accentul pentru ca eu sa stiu clar cum trebuie facuta o mediere ca la carte.
Si iacata cum dintr-un inginer am devenit un mediator care isi doreste sa faca mediere. Sunt dezamagit de nenumaratele piedici care se pun. Era extrem de simplu implementarea medierii sa se faca precum in Canada, printr-o lege care sa impuna medierea ca faza preliminara justitiei in anumite spete si astfel sa lasam justitia sa se ocupe de marile probleme cu care se confrunta societate. Acum justitia se ocupa cu gainarii iar problemele majore sunt tratate cu NUP.
Domnule Dumitrescu....poate am o gandire socialista si nu pot eu sa vad acest lucru....de obicei nu poti vedea gunoiul din ochiul tau.....ma rog....nu stiu ce sa mai zic.
RăspundețiȘtergereInsa revin si spun un lucru.Este adevarat ca nu se impune nicaieri o raspandire geografica si demografica a mediatorilor in tara(fiind o profesie liberala) dar nu mi se pare normal ca cei care ne conduc sa favorizeze aglomerarea fara motiv in anumite zone si protejarea sau limitarea numarului de mediatori in alte zone.
Adica intr-un judet cu 250-300.000 de locuitori numarul mediatorilor sa ajunga egal cu numarul avocatilor si chiar sa-l depaseasca iar intr-un judet cu 400-600.000 de locuitori numarul mediatorilor sa fie unul limitat si la a zecea parte din numarul avocatilor.
Culmea e ca am primit telefoane precum ca nu se mai organizeaza cursuri"mai bine zis nu se permite" in judete cu populatie de 600.000 de locuitori si cu un numar sub 10 mediatori autorizati.
Cunosc oras(populatie de 22.000 de locuitori) unde exista 7 mediatori autorizati, se organizeaza un nou curs de minim 15 persoane iar numarul de avocati repartizati la judecatoria orasului respectiv este in numar de 8.Vi se pare normal asa ceva?Numarul de mediatori in oras sa fie triplul avocatilor din oras?
Ce pazeste Consiliul de Mediere?
OK...e o profesie liberala...dar atunci de ce orase cu 300000 de locuitori nu permit organizarea de cursuri...si sunt doar 8 mediatori autorizati.
Cum puteti sa-mi spuneti ca nu sunt "favorizate" anumite zone?