Sa intelegem Medierea


Am primit acest mail
Stimate Domnule Dediu,
Indraznesc sa va trimit un mic material, pe care, daca considerati de cuviinta, va rog sa-l publicati pe blogul d-voastra de mediere.
Va multumesc,
Cu consideratie,
Gheorghe Surtea-mediator
Arad

Pe viitor am rugamintea de a-mi trimite articole in format electronic doar de marimea unei pagini A4.....multumesc.
  
Sa intelegem Medierea
Tot mai mult in ultimul timp, observam o dezbatere, pe diferite bloguri si grupuri, in ceea ce priveste medierea, legat de faptul ca mediatorii care nu au pregatire juridica nu ar fi indreptatiti sa fie mediatori. Iar in legatura cu acest aspect, tot mai multi dintre cei ce sunt mediatori din randurile celor cu pregatire juridica isi asociaza cele doua profesii, dand impresia unei singure profesii foarte speciala.
       In primul rand, doresc sa privim la conceptul de mediere si sa intelegem bine ce este medierea. Dincolo de definitia medierii pe care o gasim in Legea medierii 192/2006 si Legea 370/2009 si pe care toti mediatorii o cunosc, medierea tocmai ca nu se bazeaza pe un principiu de drept, ci se bazeaza pe un principiu de interes si intelegere. Probabil ca aici este greutatea de intelegere pentru unii colegi mediatori care au studii juridice si practica dreptul.
       Omul cand merge in instanta, merge sa isi caute dreptatea lui si asteapta ca instanta sa ii dea dreptate. Pe de alta parte, atunci cand cineva vine la mediere, el stie si daca nu stie trebuie sa i se explice, ca la mediere nu va mai tinea cu dintii de dreptatea lui, ci va fi ajutat sa-si urmareasca interesul lui trebuind sa tina cont si de interesul celui cu care este in conflict, excedand principiul de drept. El va renunta de bunavoie la unele lucruri, care pana acum faceau parte din dreptatea lui absoluta si va accepta o formula de compromis, de intelegere, dar care ii convine, scutindu-l de dejavantajele din instanta: timp mult pierdut, cheltuieli mai mari, nesiguranta in ceea ce priveste decizia instantei, etc si ajutandu-l si sa pastreze o relatie buna cu cel care i-a fost opozant. Cand toate partile aflate in mediere reusesc sa treaca de la principiul de drept, la principiul de interes si intelegere, atunci se produce medierea. La urma urmelor, in asta consta maiestria mediatorului. La a aduce partile in acest punct.
 Mai mult decat atat, in cadrul unei medieri, mai ales in sesiunile separate, se face si foarte multa consiliere socio-psiho-spirituala. Aici nu mai esti la proces doar sa enunti concluzii bazate pe probe, ci vorbesti cu OMUL, cu mintea lui, cu inima lui, il asculti, ai rabdare, il incurajezi.
Aceasta este marea diferenta dintre judecata si mediere si daca cineva, chiar daca este mediator, mai ales cu studii juridice si practician in drept, nu tine cont de toate aceste aspecte, va avea probleme in a media.
Tinand cont tocmai de acest concept de baza a medierii, mediator poate fi orice persoana cu studii superioare, care are o pregatire specifica in domeniul medierii, fara a avea neaparat nevoie de studii juridice, dar avand nevoie de multe calitati innascute, sau dobandite pe parcursul vietii.
  Bineinteles ca in unele aspecte ale medierii, mediatorul cu studii juridice va avea un avantaj, cum in alte aspecte, avantajat va fi cel cu studii sociale, psihologice, economice, teologice, medicale, tehnice, etc. Dar nici un mediator nu le poate avea pe toate.
       Atunci, intervin doua aspecte care il ajuta pe mediator sa fie cat mai eficient.
       In primul rand, intervine colaborarea. Nici un mediator nu va putea sa lucreze singur, indiferent ce studii are. Fiecare mediator are nevoie de un cerc de colaboratori. Ca o sugestie, cred ca din cercul de colaboratori a unui mediator nu poate sa lipseasca un notar public, un expert evaluator, un expert contabil, un consilier juridic, un sociolog, un psiholog si indraznesc sa spun, un teolog. Sigur fiecare mediator isi va face cercul de colaboratori dupa propriile necesitati si in viitor dupa specializarea pe care va merge.
Asa ca pe viitor vom putea vorbi de mediatori specializati in domeniul bancar si de asigurari, comercial, familial si drepturile copilului, penal, civil, etc. Dar toti sunt MEDIATORI si nimic mai mult. Nu exista mediator-avocat, sau mediator-jurist, sau mediator-inginer, sau mediator-preot, sau mediator-economist, etc. Asocierea profesiei de mediator cu alte profesii pe care mediatorul le practica in prezent este impotriva legii medierii, impotriva Codului de etica si deontologie profesionala a mediatorilor si impotriva Regulilor de publicitate a formelor de exercitare a profesiei de mediator. Consider ca si atunci cand cineva interesat de mediere, sau care vine la mediere ne intreaba de pregatirea noastra, sa fim cinstiti si sa spunem ca suntem mediatori in baza unei pregatiri specifice si nu pe baza unei alte profesii. Faptul ca legea 370/2009 permite anumitor categorii profesionale cu pregatire juridica sa profeseze si medierea in acelasi spatiu, nu confunda cele doua profesii. Cu toate ca reducand acest drept doar pentru profesiile juridice este o discriminare si iata, da loc la multe confuzii. Dar nu mi-am propus ca in acest articol sa vorbesc despre acest aspect.
       In al doilea rand, fiecare mediator trebuie sa-si faca o minima cultura in foarte multe domenii,prin autoeducatie, prin diferite cursuri, etc. Pe masura ce fiecare mediator se va specializa pe una sau doua specializari va fi tot mai usor sa stapanesti domeniile respective si sa fii tot mai eficient.
       De aceea, haide-ti sa ne dam toti, tuturor sanse egale la acest inceput, sa nu ne mai dam cu parerea care este mai bun mediator, iar timpul si interesul fiecarui mediator autorizat pentru mediere va cerne si va aseza lucrurile.
       Iar acum ma apropii de ceea ce am vrut sa spun in al doilea rand legat de articolele si parerile care apar pe internet referitor la a incerca sa se spuna ca cei cu studii juridice sunt buni ca si mediatori, iar ceilalti, nu.
       Legea medierii este foarte clara, din acest punct de vedere, si specifica foarte clar cine poate sa fie mediator. Da, am inteles ca unii dintre avocati in special, ar vrea sa modifice aceasta lege, in sensul ca mediatori sa fie doar cei cu studii juridice. Vreau sa ii asigur pe domnii avocati de doua lucruri.
       In primul rand, acest lucru nu va fi posibil, pentru ca nicaieri in lume nu este asa ceva, iar Uniunea Europeana nu va permite niciodata asa o aberatie.
       Iar in al doilea rand, ii asigur pe domnii avocati, ca practica medierii in Romania nu le va scadea veniturile, dar le va da mai mult de lucru. Adica, vor trebui sa aplice principiul „mai putin de la mai multi”. Ce vreau sa spun este ca multi dintre cei care vor veni la mediere nu vor renunta la serviciile unui avocat. Totul este ca domnii avocati sa inteleaga că, medierea durand mult mai putin decat un proces in instanta, avocatul isi permite sa ia un onorariu mult mai mic, dar sa aiba mult mai multi clienti intr-o unitate de timp, sa zicem intr-un an. Ceea ce per ansamblu s-ar putea nu numai sa nu scada veniturile avocatilor, ci dimpotriva sa creasca. Si cu toate ca intr-o sedinta de mediere se poate sta pana la trei ore, avocatul are o sarcina mult mai usoara decat in instanta, pentru ca nu trebuie sa-l convinga pe mediator ca clientul lui are dreptate, ci colaboreaza cu mediatorul pentru binele clientului sau. Pe de alta parte, are ocazia sa stea intr-un mediu confortabil si este bine tratat. Asa ca sugerez domnilor avocati sa-si cantareasca bine avantajele care decurg prin implementarea medierii.
       Iata ca, zic eu, pentru unii „am vandut” in acest articol niste intelegeri despre mediere, dar va asigur ca este loc sub soare pentru toti, mediatori, avocati, judecatori, etc.
       De aceea doresc succes tuturor.

Gheorghe Surtea – mediator
Arad

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu