Alegeti medierea...tribunalul, poate fi o pierdere de timp şi de bani

Doar zece botoşăneni au apelat în această primăvară la mediatorii autorizaţi pentru a-şi rezolva litigiile.
Când în luna martie a apărut instituţia mediatorului, magistraţii au salutat această noutate, crezând că zilele în care erau practic îngropaţi în dosare se apropie de sfârşit. Judecătorii recomandă de atunci călduros părţilor, la începutul fiecărui proces, să apeleze la un mediator înainte să deschidă acţiune în instanţă, îndelungată şi costisitoare. Doar zece botoşăneni le-au ascultat însă sfatul.
 „Când li se recomandă  medierea nu se arată deloc interesaţi. Un proces poate dura mult şi costurile sunt mari, iar dacă ar apela la mediere litigiul ar putea fi soluţionat în câteva ore“, a spus Adrian Toporăscu, preşedintele Tribunalului Botoşani.

Comparativ cu un proces, avantajele medierii sunt evidente. În primul rând, părţile vor plăti doar onorariul mediatorului, între 200 şi 500 de lei, şi vor scăpa de alte cheluieli, de genul taxelor de timbru solicitate de instanţe. Litigiile pot fi soluţionate într-un timp extrem de scurt, de maxim două-trei şedinţe, iar soluţia este acceptată de comun acord şi consemnată într-un proves-verbal de mediere, care va ţine loc de hotărâre judecătoreacă definitivă şi irevocabilă.

După mediere, părţile nu vor mai putea apela la instanţele de judecată. Chiar şi în timpul proceselor începute deja părţile pot solicita medierea. În acest caz, magistraţii vor fi obligaţi să suspende procesul timp de trei luni.
„Arbitrii“, în şomaj tehnic
În Botoşani sunt autorizaţi şase mediatori, numele şi adresele de contact fiind afişate la instanţele de judecată. Aceşti „arbitri“ se plâng însă că n-au de lucru. „În două luni am avut cinci medieri legate de divorţuri, partaje şi litigii comerciale. Una singură am definitivat-o şi ambele părţi au plecat muţumite pentru că singure şi-au ales soluţia după ce au negociat. În justiţie, soluţia este dată de judecător şi implicit una dintre părţi va fi nemulţumită“ a spus Doina Dreţcanu, preşedintele Asociaţiei Profesionale a Mediatorilor, filiala Moldova.
45.000 de dosare pe rol
Cele 45.000 de procese aflate în curs, raportate la numărul de locuitori, duc la concluzia că unul din zece botoşăneni a ajuns în justiţie. „Avem instanţe care trebuie să judece 200 de dosare într-o şedinţă. În perspectivă, ar trebui să se impună obligativitatea medierii ca procedură prealabilă a unui proces. Acum doar se recomandă medierea“, a spus judecătorul Adrian Toporăscu.
Sursa: adevarul

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu