De fiecare dată se invoca legea medierii.
Punctul de vedere exprimat , acum după ce am dobândit o brumă de practică , este conform legii și…cam atât.
In realitatea obiectivă nu mi-a luat prea mult timp pentru a conștientiza că medierea facilitativă,aplicată singură și exclusiv, este o fundătură și o imensă prostie care nu poate duce la nici un rezultat.
Că lucrurile stau așa o dovedește țara în care medierea a avut succes , anume Statele Unite ale Americii , unde foști magistrați practică medierea evaluativă.Căci americanii dorind să aibă și ceva rezultate , nu doar o lege inutilă , votată ca să îndeplinescă niște criterii stabilite de alții , au implementat medierea evaluativă.
Ar trebui de asemenea să ne dea de gândit că mediatorii care s-au afirmat în S.U.A. sunt oameni cu pregătire juridică în covârșitoarea lor majoritate. Alături de aceștia au mai reușit câțiva profesori , psihologi și asistenți sociali , care s-au specializat pe probleme de familie și minori ( singurul domeniu în care de altfel pregătirea lor anterioară le permitea să expună un punct de vedere avizat).
Că ,fără să o recunoască ,au realizat că medierea facilitativă este o prostie și o parte dintre cei ce ne conduc ori au fost implicați în implementarea medierii și redactarea legislației , o dovedește faptul că alături de prevederea legală a obligației medierii facilitative s-a menționat și faptul că fiecare mediator își poate dezvolta un stil de mediere propriu.
Personal , sesizând că medierea facilitativă este inutilă am întrebat un membru al Consiliului de Mediere ce soluție să adopt. Intr-o discuție privată mi-a recomandat să mă folosesc de prevederea privind ”dreptul la un stil propriu de mediere” ca pe un mijloc de a ocoli cealaltă prevedere a legii.
Și totuși nu ar fi mai logic ca legea să imi permită să practic orice tip de mediere , cu acordul părților , implicit medierea evaluativă.
Îmi permit să opinez că statutul avocatului este sub acest aspect net superior legii medierii , întrucât permite medierea evaluativă și chiar o recomandă , fără a o denumi.
Ori în atare situații la ce mai folosește calitatea de mediator , atât timp cât statutul avocatului este net superior ca și competențe oferite , avocatul putând face medieri efective spre deosebire de noi care trebuie doar să încurajăm părțile să bată câmpii și să își verse sacul de frustări .
Să ne înțelegem , nu sunt adepta ”sentințelor extrajudiciare” date de către un mediator avizat , fără a asculta nevoile și problemele efective ale părților .
Cred că un mediator trebuie să fie apt să asculte și să identifice nevoile oamenilor ce se află în fața sa ,să îi ajute să identifice interesul comun, dar , în același timp cred că trebuie să ajute părțile și la identificarea unor soluții măcar a problemelor juridice cu care se confruntă .
Recunosc că nu a existat mediere la care să fi participat și la care părțile să nu fi avut nevoie de o temeinică consultață juridică, pentru că părțile nu au putut genera soluții până în momentul în care nu au cunoscut cadrul legislativ pentru problema lor , până când nu s-au informat cu privire la toate repercursiunile juridice ce ar fi putut rezulta din acordul lor pentru viitor.
Mai mult decât atât au dorit să vină împreună la consultanție.
Mi s-a întâmplat ca la orele 21:00 un coleg mediator să mă sune disperat pentru a-l ajuta să finalizeze o mediere. Ce se întâmplase ? Părțile nu vroiau să încheie nici un acord până nu li se explicau toate aspectele juridice, deși ajunseseră la o înțelegere, iar colegul nu putea acorda consultață pentru că …nu-i așa … medierea este …facilitativă.
Și rămâne întrebarea :La ce folosește medierea facilitativă?
Răspunsul meu : dacă nu este combinată cu medierea evaluativă …la nimic!
Sursa: florentina costas
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu