Magistrații îi vor trimite pe justițiabili la mediatori

Magistrații vor fi obligați să-i trimită pe justițiabili la mediatori începând cu data de 3 martie. ~n acest fel, judecătorii scapă de un morman de dosare, iar cetățenii de timp și bani irosiți prin tribunale.
Cazurile de partaj, moșteniri, divorț, conflicte de muncă sau legate de proprietate și chiar unele dosare penale vor putea fi soluționate fără a achita acele exorbitante sume reprezentând taxe judiciare de timbru și onorarii pentru avocați.
~ncepând din 3 martie, medierea – legalizată în 2006, dar neaplicată în practică – va deveni obligatorie. Va exista o taxă și pentru mediator, dar mult mai redusă, au declarat reprezentanți ai Uniunii Naționale a Judecătorilor. Ei au elaborat și un “Ghid de mediere”, util atât pentru judecători sau procurori, cât și pentru ofițeri de poliție judiciară, cu scopul de a-i ghida corect pe justițiabili. ~n prezent, un judecător poate avea de soluționat sute de dosare pe an, dintre care circa 50% vor putea fi soluționate prin mediere. Judecătorii vor rămâne astfel doar cu dosarele “grele”.
~n cazul în care cetățeanul s-a adresat instanței, dar și-a rezolvat problema prin mediere, judecătorul va fi cel care va “parafa” înțelegerea. ~n acest caz nu se va mai stabili un termen de judecată. Dacă nu a început un proces și părțile merg direct la mediator, acordul de mediere va fi parafat de un notar.

Sursa: Informatia zilei

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu