Mediatorul....Să ne iubim “duşmanii” din instanţă!

Noţiune relativ nouă pe plaiurile noastre mioritice, pe unde omul “moare” cu dreptatea de gât, mediatorii din Justiţie şi-au făcut simţită prezenţa şi în anturajul instanţelor buzoiene, scopul lor declarat fiind acela “să golească sălile de judecată” şi să-i îndrume pe impricinaţi spre calea împăcării, mai ieftină şi fără atâta consum de nervi şi timp. Deocamdată însă, deşi este reglementată prin lege încă din anul 2006, medierea nu este prea cunoscută şi aplicată în sistemul juridic autohton, sufocat de mii de procese. O tradiţie în alte ţări, instrumentul “împăciuirii” este insuficient utilizat la noi, se speră doar că, treptat, treptat, atunci când justiţiabilii îi vor realiza avantajele, numărul proceselor care blochează acum instanţele de judecată se va putea reduce semnificativ.
De la divorţuri, la contracte bancare
O noutate în domeniu este că, prin modificarea legii, începând cu data de 3 martie, medierea este obligatorie în multe tipuri de litigii, de la divorţuri până la revendicări, conflicte de muncă, disputele cu băncile, chiar şi în cauzele penale ce presupun plângerea prealabilă. Astfel, o mulţime de procese pot fi reduse ca durată şi costuri, dacă ne gândim, de exemplu, numai la miile de divorţuri care ajung anual pe rolul instanţelor şi care s-ar putea termina mai repede, soţii putându-şi rezolva diferendele în faţa unui mediator. De regulă, începând de acum, instanţele vor recomanda “obligatoriu”, nu facultativ ca până în prezent, să se apeleze la mediere, chiar se va preciza pe hotărârea judecătorească acest lucru, potrivit unei decizii a Curţii de Apel Ploieşti.
Practica judiciară arată că, în medie, la nivel naţional, magistraţii au primit într-o singură lună peste 3.200 de cereri de desfacere a căsătoriilor. De asemenea, în cazul celor care nu-şi pot achita ratele la bănci, din cauza dificultăţilor financiare, se poate apela la serviciile unui mediator şi solicita băncii o reeşalonare. Medierea va fi utilă atât băncii cât şi clientului, costurile fiind mai mici atât pentru cetăţeni, cât şi pentru instanţă.
Poftiţi la împăciuire!
În Buzău, conform Tabelului afişat pe holul Tribunalului, există în acest moment şapte mediatori autorizaţi, preşedintele Centrului local fiind avocatul Dorin Bădulescu, toţi instruiţi prin cursuri speciale. Referitor la această alternativă, avocatul – mediator Dorin Bădulescu a explicat şi cum se procedează, respectiv se organizează sesiuni separate cu fiecare parte, pentru a se vedea ce vrea fiecare, deoarece în mai toate acţiunile sunt motive pur subiective, care ar putea fi rezolvate mult mai uşor. Se pot media majoritatea conflictelor, chiar şi unele penale, iar costurile sunt mai accesibile decât un proces în instanţă, plus faptul că nu se mai pierd atâţia ani prin tribunale.
În concluzie, medierea este o profesie liberală, caracterizată prin aceleaşi coordonate ca şi avocatura: imparţialitate, neutralitate şi confidenţialitate. Rolul său constă în ajutorul dat părţilor să ajungă la o înţelegere acceptată de ele însele, şi, probabil, după modificarea legii şi recomandarea “obligatorie” din partea instanţei, buzoienii vor începe să înţeleagă avantajele “împăciuirii”.
Sursa: viatabuzaului.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu