Ministerul Justitiei doreste introducerea obligativităţii medierii pentru anumite speţe

Secretarul de stat în Ministerul Justiţiei (MJ), Lidia Barac, a spus ieri că în zece zile va fi finalizat un proiect de modificare a legii pentru introducerea obligativităţii medierii pentru anumite speţe în vederea degrevării instanţelor. Medierea litigiilor a devenit operaţională începând din 3 martie, astfel că judecătorii şi procurorii pot recurge la identificarea unei căi amiabile între părţi, ceea ce presupune degrevarea magistraţilor de dosare. Medierea reprezintă o modalitate de soluţionare a conflictelor pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terţe persoane specializate în calitate de mediator, în condiţii de neutralitate, imparţialitate, confidenţialitate şi având liberul consimţământ al părţilor. Astfel, organele judiciare şi arbitrale, precum şi alte autorităţi cu atribuţii jurisdicţionale informează părţile asupra posibilităţii şi a avantajelor folosirii procedurii medierii şi le îndrumă să recurgă la această cale pentru soluţionarea conflictelor dintre ele.
Sursa: curentul.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu