Apelarea la mediatori si respectiv la medierea facilitativa, prevazuta de Legea nr. 192/2006, poate duce la evitarea apelarii la instantele de judecata si la alte organe cu activitate jurisdictionala, cu avantaje pentru ambele parti, alaturi de alte modalitati de solutionare a disputelor: negocierea, facilitarea, concilierea si arbitrajul.
Medierea reprezinta o modalitate de solutionare a conflictelor pe cale amiabila, extrajudiciara, cu ajutorul unei terte persoane specializate in calitate de mediator, in conditii de neutralitate, impartialitate, confidentialitate si avand liberul consimtamant al partilor.
Mediatorii autorizati in conditiile legii
(persoane care au urmat cursurile unor formatori autorizati de Consiliul de Mediere) sunt inscrisi in Tabloul mediatorilor, intocmit de Consiliul de mediere si publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
Cand se poate recurge la mediere?
Daca legea nu prevede altfel, partile - persoane fizice sau persoane juridice - pot recurge la mediere in mod voluntar, inclusiv dupa declansarea unui proces in fata instantelor competente, convenind sa solutioneze pe aceasta cale orice conflicte in materie civila, comerciala, de familie, in materie penala, precum si in alte materii, in conditiile prevazute de Legea nr. 192/2006.
Potrivit art. 6 din Legea 192/2006, incepand cu martie 2010, organele judiciare si arbitrale, precum si alte autoritati cu atributii jurisdictionale au obligatia sa informeze partile asupra posibilitatii si a avantajelor folosirii procedurii medierii si sa le indrume sa recurga la aceasta cale pentru solutionarea conflictelor dintre ele.

Medierea are loc, de regula, la sediul mediatorului. Daca este cazul, medierea se poate desfasura si in alte locuri convenite de mediator si de partile aflate in conflict.
Desfasurarea medierii:
Medierea se bazeaza pe cooperarea partilor si utilizarea, de catre mediator, a unor metode si tehnici specifice de management al conflictului, bazate pe comunicare si negociere.
Partile aflate in conflict au dreptul sa fie asistate de avocat sau de alte persoane, in conditiile stabilite de comun acord. In cazuri complexe, mediatorul poate apela la experti.
Intre mediator, pe de o parte, si partile aflate in conflict, pe de alta parte, se incheie Contractul de mediere.
Daca, pe parcursul medierii, apare o situatie de natura sa afecteze scopul acesteia, neutralitatea sau impartialitatea mediatorului, acesta este obligat sa o aduca la cunostinta partilor, care vor decide asupra mentinerii sau denuntarii contractului de mediere.
Cand partile aflate in conflict au ajuns la o intelegere, se poate redacta un acord scris, care va cuprinde toate clauzele consimtite de acestea si care are valoarea unui inscris sub semnatura privata. De regula, acordul este redactat de catre mediator, cu exceptia situatiilor in care partile si mediatorul convin altfel.
Avantaje generale
Cazuri ce pot fi sesizate de catre banca:

- Medierea poate fi utilizata in fiecare moment al evolutiei unei dispute si permite totodata relansarea negocierilor directe intre parti;
- Medierea este voluntara, astfel ca partile vin la mediere doar daca doresc, putand renunta in orice moment la mediere;
- Sedintele de mediere nu sunt publice intrucat medierea este confidentiala.
- Cheltuielile ocazionate de mediere, care se suporta, de regula, in mod egal de catre parti, sunt mai mici decat cele ocazionate de solutionarea conflictului in instanta (nu se platesc taxe de timbru, onorarii de expert, etc);
- Legea medierii prevede faptul ca daca conflictul se solutioneaza prin mediere in timpul unui proces (judecarea cauzelor civile de catre instantele judecatoresti sau arbitrale va fi suspendata la acererea partilor) taxele de timbru deja platite, se restituie, ceea ce reprezinta un argument in plus pentru client de a incerca medierea;
- Medierea este benefica pentru toti cei implicati intr-un conflict intrucat partile pot ajunge la o intelegere/solutie pe care si-o pot negocia singure, mediatorul neavand dreptul sa indices au sa propuna o solutie;
- Medierea, fiind mai putin formala decat procedurile litigioase ofera posibilitatea partilor aflate in conflict sa isi realizeaze interesele, solutiile fiind durabile, costurile semnificativ mai reduse, iar procedura confidentiala;
- prin mediere se sting conflicte existente, dar, in acelasi timp, se si preintampina aparitia unor alte neintelegeri ulterioare, urmarindu-se stabilirea unei relatii mai eficace si eficiente intre parti pe principiul echilibrului de putere si durabilitatii in timp a solutiei la care au ajuns partile;
- pe langa beneficiile de ordin financiar pe care le prezinta, medierea functioneaza pe criterii de neutralitate si impartialitate, la un nivel ridicat de calitate, fiind totodata o metoda confidentiala de reconciliere, niciuna din partile aflate in conflict nefiind afectata la nivel de imagine;
- solutionarea in mod echitabil a conflictelor dintre institutiile de credit si clienti, prin alegerea solutiei de catre parti; mediatorul nu poate sa impuna nimic partilor, ele avand de hotarat daca si in ce conditii este avantajoasa pentru ele o solutie amiabila;
- evitarea cheltuielilor generate de un posibil proces, a inconvenientelor si cheltuielilor pe care le implica executarea silita;
- mentinerea clientelei formate deja;
- solutionarea intr-un timp foarte scurt a conflictelor, ceea ce poate profita tuturor partilor.
Cazuri ce pot fi sesizate de catre banca:
- Neexecutarea obligatiilor asumate prin contract fata de banca (cel mai frecvent neplata de catre clientii debitori a datoriilor banesti ori de alta natura- rate, dobanzi, penalitati- catre banca creditoare; plata ratelor la credit si a dobanzilor, cu intarziere, in mod reperat; instrainarea/ascunderea bunurilor aduse in garantie, fara acordul/stirea bancii);
- Declansarea procedurii insolventei de catre clientii debitori, in mod abuziv si fara temei legal, cu scopul de a impiedica banca si restul creditorilor in realizarea creantei sale;
- Refuzul nejustificat al clientilor debitori de a considera restructurarea prin rescadentare, reesalonare a unei facilitati de credit cu restante, propusa de Banca, preferand in schimb declansarea unor proceduri de executare silita, insolventa, etc.
- Amenintarea, insultarea, calomnierea sau lovirea de catre clientii debitori/garanti a angajatilor bancilor creditoare cu ocazia indeplinirii atributiilor de serviciu;
- Reclamatii nejustificate si abuzive fata de banci adresate autoritatilor si institutiilor publice, cu scopul de impiedica realizarea creantei Bancii.
- Majorarea dobanzilor si/sau a marjelor de profit si risc, stabilite ca fiind fixe pe perioada derularii intregului contract;
- Perceperea unor comisioane suplimentare;
- Introducerea in contractele de credit a unor clauze considerate de clienti ca fiind abuzive sau care nu sunt intelese de clienti;
- Informatii incomplete sau neclare cu ocazia incheierii/modificarii contractelor;
- Necomunicarea majorarii ratei dobanzii atunci cand aceasta nu are legatura cu un indice de referinta, public;
- Modificarea clauzelor contractelor fara consultarea si acordul partilor contractante si neincheierea unui act aditional, semnat de ambele parti;
- Erori in procesarea tranzactiilor cu carduri;
- Erori in procesarea tranzactiilor efectuate de clienti prin online/internet banking;
- Inregistrari eronate ale clientilor in Centrala Riscurilor Bancare(CRB) si in Biroul de Credit;
- Prelucrarea cu intarziere a ordinelor de plata.
- Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, cu modificarile si completarile ulterioare;
- Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, act normativ care face trimitere expresa la posibilitatea atat a creditorului cat si a debitorului sa isi rezolve problemele litigioase prin folosirea cailor alternative, extrajudiciare, respectiv prin mediere (art. 85).
Sursa: conso.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu