Scandal între Barou şi Judecătoria Galaţi...preşedinta Judecătoriei Galaţi a dispus ca pe citaţii să se facă reclamă la mediatori


Motivul disputei: preşedinta Judecătoriei Galaţi a dispus ca pe citaţii să se facă reclamă la mediatorii juridici!
Avocaţii ameninţă cu proteste şi cu sesizarea CSM, deoarece consideră că este vorba despre consurenţă neloială şi depspre încălcarea flagrantă a legii.
Totul a pornit de la o decizie controversată a conducerii Judecătoriei, care a stabilit ca, pe citaţiile trimise părţilor în diferite procese, să se facă promovarea mediatorilor juridici ca principal instrument de stingere a litigiilor.
Practic, avem de-a face
cu o formă de reclamă mascată, care a iritat spiritele în Baroul Galaţi.
Jos reclama!
Disputa a culminat cu organizarea unui Consiliu de Conducere al Baroului Galaţi, în care s-a decis să se ceară Judecătoriei Galaţi renunţarea la menţiunea de pe citaţiile trimise justiţiabililor:
„Aveţi posibilitatea de a soluţiona litigiul pe calea medierii, conform legii nr.192/2006, apelând la un mediator autorizat".
Avocaţii susţin că judecătorii fac publicitate mascată pentru mediatori şi crează o discriminare faţă de reprezentanţii Baroului.
„Am luat decizia de a solicita Judecătoriei să elimine menţiunea referitoare la mediatori din citaţii. Este de domeniul evidenţei că se face o formă de promovare contrară legii şi care defavorizează avocaţii. Dacă nu se va da curs cererii noastre, vom sesiza Consiliul Superior al Magistraturii şi ne gândim şi la anumite forme de protest", ne-a declarat decanul Baroului Galaţi, avocatul Mircea Breahnă.
De cealaltă parte, preşedintele Mediatorilor din Galaţi, Ecaterina Pricope, susţine că acţiunea Judecătoriei Galaţi s-a făcut în baza unui protocol încheiat între asociaţia pe care o conduce şi instanţă.
„Nu este nici un fel de discriminare. Galaţiul nu este primul oraş din România unde justiţia le pune în vedere părţilor că pot apela la un mediator autorizat pentru stingerea conflictelor. Se întâmplă de luni bune la Judecătoria Oradea şi Judecătoria din Mangalia, ca să dau doar câteva exemple", precizează Ecaterina Pricope.
Judecătoria Galaţi a avut o poziţie tranşantă în privinţa medierii juridice, devenită între timp mărul discordiei între avocaţi şi judecători.
„Ne obligă legea să recomandăm părţilor medierea. Legea 192/2006 a fost modificată în luna martie 2010, iar judecătorii trebuie să le vorbească părţilor despre mediere. Am decis să anunţăm părţile o singură dată, prin menţionarea medierii în citaţiile trimise la primul termen de judecată", ne-a declarat preşedintele Judecătoriei Galaţi, judecătoarea Diana Oancea.
Este discriminare?
Avocaţii şi judecătorii nu se înţeleg nici măcar când vine vorba de stabilirea termenelor de judecată. Decanul Baroului Galaţi susţine că a fost sesizat de numeroşi avocaţi despre faptul că se acordă termene de judecată la intervale de doar câteva săptămâni în cazul medierilor, în timp ce pentru dosarele cu avocaţi, termenele pot ajunge şi până la opt luni.
„Dacă un mediator a încheiat acordul de mediere, nu mai există niciun motiv să amânăm luni în şir dosarul. Termenele care se dau în aceste cazuri pot ajunge la cel mult o lună şi jumătate", vine replica din partea preşedintelui Judecătoriei Galaţi.
Sursa: adevarul.ro

Un comentariu:

  1. Felicitari Presedintei Judecatoriei Galati!
    Rusinica celor care au protestat fata de cei care nu au facut decat sa respecte o masura obligatorie impusa de Legea 192/2006, modificata, in sensul de a informa justitiabilii cu privire la aceasta noua metoda de rezolvare a litigiilor pe cale amiabila, prevazuta de lege, pot fi numiti oricum, numai avocati nu.
    Sunt jalnici astfel de avocati, nu fac cinste profesiei...daca considera ca se castiga mai bine ca mediator nu au decat sa incerce acasta noua profesie.
    Salut cu aceasta ocazie toti colegii mediatori.
    La cat mai multe medieri reusite! Radu S.

    RăspundețiȘtergere