Mediator din Satu Mare...Ioan Viorel Danciu

Ionel Viorel Danciu este unul din puţinii mediatori din Satu Mare. El spune că, într-un conflict, secretul soluţiilor favorabile de ambele părţi este comunicarea.
A activat în domeniul asigurărilorProfil
Născut 2 februarie 1968, Satu Mare
Studii Licienţiat în Economie, AS Bucureşti
Stare civilă divorţat, doi copii
 După mai bine de 10 de activitate în sistemul financiar şi de asigurări, sătmăreanul Danciu Ioan Viorel a decis anul acesta să facă o schimbare radicală pe plan profesional, devenind unul dintre primii mediatori din Satu Mare. „Încă din 2007 auzisem de mediere, iar după câţiva ani de tatonare şi informare, am decis să urmez un curs de mediator, fiind autorizat încă din luna aprilie a acestui an“, spune Ionel Viorel Danciu. Comunicarea a fost liantul între cele două domenii de activitate abordate de
sătmărean. „Şi în companiile multinaţionale în care am lucrat am fost în contact permanent cu oamenii, comunicarea fiind esenţială şi în vânzări şi în management. Într-adevăr după peste 10 ani de activitate în sistemul financiar şi de asigurări, am făcut o schimbare radicală alegând profesia de mediator, însă cred că tocmai experienţa de comunicare, după atâţia ani de muncă în contact direct cu oamenii, mă ajută în actuala profesie“, spune sătmăreanul.

„Am făcut mediere şi fără să ştiu“

Născut primul într-o familie numeroasă, Ionel Viorel Danciu spune că încă de mic avea rolul de a aplana conflicte. „Provin dintr-o familie cu zece fraţi, astfel că, fiind fratele mai mare, aplanam conflictele care mai apăreau într-o familie aşa de numeroasă. Cred că am făcut mediere şi fără să ştiu“, spune zâmbind sătmăreanul.

Chiar dacă şi-a început activitatea de mediator doar de câteva luni, sătmăreanul Danciu Ioan Viorel a reuşit să împace zeci de sătmăreni. „Nu pot spune că eu îi împac pe oameni, pentru că, rolul mediatorului este acela de a restabili canalele de comunicare între părţile unui conflict, pentru ca mai apoi, părţile aflate în litigiu să îşi găsească singuri soluţia, în urma unei negocieri care se face după anumite reguli“, mai spune sătmăreanul. El crede că medierea are şi o importantă componentă de psihologie. „Am avut cazuri de cupluri care au vrut să divorţeze, însă după mediere şi-au continuat căsnicia. Prin mediere au reuşit să-şi asculte reciproc nemulţumirile, cauza principală a conflictelor fiind deteriorarea sau lipsa comunicării, de aceea medierea are poate şi o componentă de psihologie importantă“, conchide sătmăreanul.

Ce-i place
Lectura şi fotbalul îi ocupă timpul liber. „Îmi place să citesc, dar şi să joc fotbal, în rest încerc să îmi petrec cât mai mult timp cu cei doi copii ai mei“, spune sătmăreanul.

Ce nu-i place
Lui Ionel Viorel Danciu nu i-a plăcut niciodată să aibă şefi. „Cred că foarte mulţi sunt de acord cu mine când spun că nu mi-a plăcut niciodată să am şefi“, spune zâmbind sătmăreanul.
Sursa: adevarul.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu