Curtea de Apel Bucuresti a admis cererea formulata de Consiliul de mediere privind exceptia de neconstitutionalitate a art.III din Legea nr.370/2009

Prin Incheierea de sedinta publica din data de 22.09.2010, Curtea de Apel Bucuresti a admis cererea formulata de Consiliul de mediere privind exceptia de neconstitutionalitate a art.III din Legea nr.370/2009, pentru modificarea Legii nr.192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator.
Art.III impunea organizarea de alegeri a membrilor Consiliul de mediere, in termen de maxim 30 de zile de la publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei a Legii nr.370/2009, in conditiile in care in urma cu doar 2 luni, adica in 13 octombrie 2009, Ministrul Justitiei validase noua componenta a Consiliului de mediere.
Actiunea in contencios administrativ a fost introdusa de Presedintele Consiliului de Mediere in data de 18 decembrie 2009, Consiliul de mediere avand calitatea de reclamant, in contradictoriu cu parata Asociatia Centrul de Solutionare a Disputelor prin Mediere Cluj - Napoca si Guvernul Romaniei.
Curtea de Apel Bucuresti a dispus sesizarea Curtii Constitutionale si suspendarea judecatii aflata pe rol.
Anca Elisabeta Ciuca
Presedinte al
Consiliului de Mediere

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu