Astazi 12.12.2012 a fost aprobata ordonanta privind informarea obligatorie cu sanctiune pentru nerespectarea procedurii.

Astazi 12.12.2012, mediatorii au primit cea mai frumoasa veste de la domnul judecator Cristi Danilet membru in Consiliul Superior al Magistraturii.

Legea medierii – informarea e obligatorie de la 1 febr.2013

Medierea are nevoie de un impuls substanţial pentru a putea funcţiona. Cred că obligarea părţilor de a urma o procedură de informare mai înainte e a se adresa instanţei judecătoreşti este o astfel de cale, cu scopul de a familiariza părţile cu avantajele medierii şi de a le convinge să rămână în mediere. De altfel, acestea este obiectul Legii 115/2012 care în iunie anul acesta a modificat Legii medierii.
mediereDar legea (care prezintă mai multe imperfecţiuni pe care le-am identificat într-o formulă interinstituţională iniţiată de mine având ca temei al acţiunilor pro-mediere mai multe reglementări în acest sens) a uitat ceva esenţial: să prevadă sancţiunea procedurală pentru nerespectarea procedurii de informare. Sesizând această lipsă, am propus CSM să iniţiem modificarea rapidă a legii, moivat de faptul că pe 9 ian 2013 ar fi trebuit să intre în vigoare acele modificări. Pe 24 nov am discutat această idee cu Consiliul de Mediere, iar pe 28 nov 2012 CSM a aprobat propunerea mea. Săptămâna trecută am fost, impreună cu domnul Ion Dedu de la CdM, la Ministerul Justiţiei pentru a face lobby pe acest proiect.
Azi, Guvernul României a aprobat o OUG care prevede că obligativitatea informării despre mediere se va aplica de la 1 febr 2013 când intră în vigoare Noul Cod de procedură civilă şi că, în caz de nerespectare a procedurii informării (urmată înainte de sesizarea instanţei sau până la termenul dat de judecător în acest sens), acţiunea se va respinge ca inadmisibilă.
OUG are următorul conţinut:
                              GUVERNUL ROMÂNIEI
               ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ
pentru modificarea şi completarea Legii nr.192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, precum şi pentru modificarea art. II din Legea nr.115/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator 
            Prin Legea nr.115/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator au fost aduse o serie de modificări şi completări  Legii nr.192/2006, cu efecte începând de la data de 1 octombrie 2012, respectiv, 9 ianuarie 2013. Intervenţia legislativă a avut în vedere ca aceasta să producă efecte după data intrării în vigoare a Legii nr.134/2010 privind noul Cod de procedură civilă, corelările fiind realizate în raport cu acest act normativ.
            Având în vedere, însă, că prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.44/2012 privind modificarea art. 81 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă a fost prorogată până la data de 1 februarie 2013, şi că, totodată, noul Cod de procedură civilă, în urma republicării, a fost renumerotat, este necesară pe de o parte corelarea textelor de trimitere din Legea nr. 192/2006 cu norma la care se trimite conţinută în noul Cod de procedură civilă. Neadoptarea, în regim de urgenţă, a măsurilor propuse prin prezenta ordonanţă de urgenţă poate genera dificultăţi sau chiar blocaje în aplicarea de către instanţe, a legii, cu consecinţe negative de ordin procedural în activitatea de judecată,
            Totodată, este necesară amânarea intrării în vigoare a art.601 din Legea nr.192/2006 – articol care conţine cea mai semnificativă modificare adusă prin Legea nr.115/2012, constând în introducerea obligativităţii în anumite cazuri şi condiţii, a unei etape de informare cu privire la beneficiile medierii – astfel încât acesta să intre în vigoare concomitent cu noul Cod de procedură civilă (1 februarie 2013).
            Apreciindu-se că scopul etapei de informare obligatorie nu se va realiza deplin doar prin stabilirea, ca sancţiune, a amenzii judiciare, Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat înlocuirea acestei sancţiuni cu aceea a inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată în cazul în care părţile implicate în litigiu nu au urmat, anterior introducerii acţiunii, etapa de informare cu privire la avantajele medierii. Textul legal care instituie obligaţia de informare trebuie să intre în vigoare odată cu cel care instituie sancţiunea în cazul nerespectării obligaţiei.
            Având în vedere că aspectele mai sus menţionate vizează satisfacerea unui interes public şi constituie o situaţie extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată, impunând adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanţei de urgenţă,
            în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
          Art. I -  Legea nr.192/2006privind medierea şi organizarea profesiei de mediator,  publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 22 mai 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 
         1. Alineatului (1) al art. 2 se modifică şi vor avea următorul cuprins:
       „Art.2 –  (1) Dacă legea nu prevede altfel, părţile, persoane fizice sau persoane juridice, sunt obligate să participe la şedinţa de informare privind avantajele medierii, inclusiv, dacă este cazul, după declanşarea unui proces în faţa instanţelor competente, în vederea soluţionării pe această cale a conflictelor în materie civilă, de familie, în materie penală, precum şi în alte materii, în condiţiile prevăzute de lege.
      (11) Dovada participării la şedinţa de informare privind avantajele medierii se face printr-un certificat de informare eliberat de mediatorul care a realizat informarea. Dacă una dintre părţi refuză în scris participarea la şedinţa de informare, nu răspunde invitaţiei prevăzute la art. 43 alin (1) ori nu se prezintă la data fixată pentru şedinţa de informare, se întocmeşte un proces-verbal, care se depune la dosarul  instanţei.
        (12) Instanţa va respinge cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă în caz de neîndeplinire de către reclamant a obligaţiei de a participa la şedinţa de informare privind medierea, anterior introducerii cererii de chemare în judecată, sau după declanşarea procesului până la termenul dat de instanţă în acest scop, pentru litigiile în materiile prevăzute de art.601 lit. a) – f).
2. Alineatul (2) al art.59 se modifică şi va avea următorul cuprins:
(2) Părţile acordului de mediere se pot înfăţişa la instanţa judecătorească pentru a cere, îndeplinind procedurile legale, să se dea o hotărâre care să consfinţească înţelegerea lor. Competenţa aparţine fie judecătoriei în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul oricare dintre părţi, fie judecătoriei în a cărei circumscripţie se află locul unde a fost încheiat acordul de mediere. Hotărârea prin care instanţa încuviinţează înţelegerea părţilor se dă în camera de consiliu şi constituie titlu executoriu în condiţiile legii. Dispoziţiile art.438 – 441 din Codul de procedură civilă se aplică în mod corespunzător.”

3. Alineatul (1) literele f) şi g) ale articolului 601 se modifică şi vor avea următorul cuprins:
„f)  în litigiile civile a căror valoare este sub 50.000 lei, cu excepţia litigiilor în care s-a pronunţat o hotărâre executorie de deschidere a procedurii de insolvenţă, a acţiunilor referitoare la Registrul Comerţului şi a cazurilor în care părţile aleg să recurgă la procedura prevăzută la art. 1013-1024 sau la cea prevăzută la art. 1025-1032 din Codul de procedură civilă.
g) în cazul infracţiunilor pentru care retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală, după formularea plângerii, dacă făptuitorul este cunoscut sau a fost identificat, iar victima îşi exprimă consimţământul  de a participa la şedinţa de informare împreună cu făptuitorul; dacă victima refuză să participe împreună cu făptuitorul, şedinţa de informare se desfăşoară separat. 
4. Alineatul (2) al articolului 601 se abrogă. 
5. După art. 601  se include un articol nou, art. 602, cu următorul conţinut:
            „Art. 602 – (1) Procedura de informare, incluzând şi formalităţile pentru convocarea părţilor, nu poate depăşi 15 zile calendaristice. Prevederile art.2532 pct.7 din Codul civil sunt aplicabile în mod corespunzător.
            (2) Acceptarea participării sau participarea la şedinţa de informare nu constituie  o recunoaştere a dreptului ce ar face obiectul litigiului şi nu întrerupe cursul prescripţiei.” 
6. Alineatul (1) al art. 63  se modifică şi va avea următorul cuprins:
            (1) În cazul în care litigiul a fost soluţionat pe calea medierii, instanţa va pronunţa, la cererea părţilor, cu respectarea condiţiilor legale, o hotărâre, dispoziţiile art.438-441 din Codul de procedură civilă fiind aplicabile în mod corespunzător. 
Art. II –  Termenul prevăzut la art. II din Legea nr.115/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.  462 din 9 iulie 2012, cu modificările şi completările ulterioare, referitor la intrarea în vigoare a dispoziţiilor art. 601 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, cu modificările şi completările ulterioare, se prorogă până la data de 1 februarie 2013.”
Art. III – Dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă referitoare la sancţiunea inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată se aplică numai proceselor începute după intrarea acesteia în vigoare.

PRIM MINISTRU
Victor Viorel PONTA 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu