În judeţul Hunedoara va fi înfiinţată o Asociaţie a Mediatorilor Autorizaţi. Aceasta va avea sediul în Deva, iar la acest organism vor putea adera toate persoanele care deţin o diplomă în domeniu.Potrivit datelor oficiale, în judeţ există circa 80 de persoane care s-au specializat ca mediatori, însă doar aproximativ 20 dintre acestea sunt autorizate.
Studiile superioare, cerinţă obligatorie
Medierea este modalitatea de rezolvare a unor conflicte la care pot apela părţile aflate în litigiu înainte de a se adresa instanţei de judecată sau chiar pe parcursul
acţiunii în justiţie. Profesia de mediator a fost reglementată prin adoptarea Legii nr.192 din 2006, pornindu-se de la ideea că medierea constituie una dintre temele importante ale strategiei de reformă în justiţie. Prin adoptarea acestui act normativ, s-a urmărit reducerea volumului de activitate a instanţelor şi, în consecinţă, degrevarea acestora de cât mai multe cauze, încercându-se creşterea calităţii actului de justiţie prin satisfacerea intereselor părţilor. Prin mediere pot fi soluţionate orice conflicte în materie civilă, comercială, de familie sau penală. În plus, potrivit legii, judecătorul este obligat, ca într-o cauză, să recomande părţilor să încerce şi varianta medierii conflictului de către o persoană autorizată. În judeţul Hunedoara s-au desfăşurat, până acum, trei cursuri de formare mediatori, iar în urma absolvirii acestuia, participanţii au primit diplome şi adeverinţe, însă pentru a putea profesa ei au nevoie de o autorizare din partea Consiliului de Mediere. Potrivit Ancăi Albici, avocat şi reprezentant al unei firme de formatori în domeniul medierii, hunedorenii care au urmat cursurile de specializare în această profesie lucrează în diverse branşe, neavând toţi pregătire juridică. „Am avut la cursuri atât jurişti, cât şi medici, profesori sau economişti. Nu profesia de bază e importantă, însă, potrivit legii, pentru a fi mediator trebuie să ai studii superioare. În plus, mai ai nevoie şi de abilităţile specifice, de răbdare şi putere de convingere pentru a putea să practici această profesie, toate acestea adăugându-se cunoştinţelor pe care le dobândeşti în urma cursurilor de formare”, a afirmat Anca Albici.
Sursa: servus press
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu