Interviu cu Andreea Marin Bănică, un mediator între surprizele vieţii

- Andreea Marin Bănică, ai afirmat de curând că îţi desfăşori activitatea acasă, la birou, reuşind astfel să ai grijă de educaţia fetiţei tale şi a lui Ştefan, Ana Violeta. Cu toate astea, în afară de televiziune, eşti implicată într-o mulţime de proiecte. Care sunt acestea în momentul de faţă, şi nu îţi este greu astfel?

- Ne-ar trebui o zi să povestim despre toate şi nici nu cred că sunt toate de larg interes, ele sunt provocări pentru mine, dar nu ştiu cât de captivante sunt şi pentru publicul larg. Printre proiectele ample în care sunt implicată în prezent se numără campania mondială Pampers UNICEF - etapa a doua pentru România, un alt program pilot de amploare dedicat protecţiei mediului, la care se lucrează de câteva luni şi care tocmai a fost lansat de curând la Târgovişte, un proiect naţional al fundaţiei mele, "Preţuieşte Viaţa", dedicat mamelor, o campanie publicitară pentru o companie internaţională care va fi lansată în a doua parte a anului şi despre care nu pot oferi încă detalii, proiectul VIOLET pentru nou-născuţi şi copii până în 3 ani care se extinde şi va veni cu noi surprize pentru mămici, tătici, bunici şi pitici, de asemenea am de gând să pun în practică un proiect nou, o colecţie vestimentară pentru mame care îşi respectă feminitatea şi se bucură de vârsta şi starea de spirit ce le schimbă viaţa după naştere, acestea sunt doar câteva dintre lucrurile care îmi ocupă timpul în prezent. Iar acum câteva zile am luat cu brio examenul pentru o nouă meserie pe care o vizez, cea de mediator, şi sunt chiar mândră de asta, recunosc. Când am citit despre această posibilitate de a învăţa ceva nou şi provocator pentru mine
prin Şcoala Română de Afaceri, am avut un sentiment inexplicabil că trebuie să urmez cursurile, pentru că vor însemna ceva pentru mine în viitorul apropiat. Acum, abia aştept să-mi deschid biroul de mediator şi poate nu ar fi rău să vă explic în câteva vorbe ce înseamnă această meserie cu o istorie solidă în societăţile avansate. Pe scurt, medierea e o modalitate de soluţionare a conflictelor pe cale amiabilă cu ajutorul unei persoane specializate numită mediator, care este neutră, imparţială, şi care are obligaţia de a respecta principiul confidenţialităţii asupra celor discutate în timpul medierii pe care o coordonează. În alte ţări, este o procedură obligatorie, două părţi aflate în conflict pot alege să caute o cale de mijloc reciproc avantajoasă mergând la mediator înainte de a ajunge în sala de tribunal, iar dacă se ajunge totuşi acolo, judecătorul întreabă dacă s-a încercat medierea şi dispune epuizarea acestei căi de rezolvare înainte de angrenarea într-un proces. Se poate ajunge, astfel, la soluţii câştig/câştig pe care instanţa nu le poate pronunţa. Mediatorul nu e nici judecător, nici sfătuitor, nici terapeut, rolul lui este să faciliteze comunicarea între părţi şi înţelegerea profundă a nevoilor lor, pentru a ajunge la o soluţie comună. Avantajele pentru părţile implicate sunt foarte mari: procedura este mult mai rapidă, poate dura doar câteva ore sau zile până la găsirea soluţiei de împăcare, în timp ce un proces pentru aceeaşi cauză se poate întinde pe durata câtorva ani de zile. Acesta este şi un motiv pentru care medierea este o bună soluţie pentru degrevarea justiţiei de o mare parte a conflictelor care ajung în instanţă şi pun povara numărului mare de cazuri pe umerii judecătorilor pentru care, să nu uităm, ziua are tot 24 de ore. Românul e învăţat să decidă destul de pripit: "Te dau în judecată!", înainte de a încerca alte variante de ieşire din impas. Îşi face astfel mari deservicii: dincolo de factorul timp, şi costurile în cazul unui proces sunt mai mari, incluzând cheltuielile de judecată, onorariul avocaţilor, taxele de timbru etc. Medierea este un proces mult mai flexibil: stabileşti împreună cu mediatorul şi cu cealaltă parte când mergi la şedinţele comune în funcţie de timpul tău şi al lor, nu eşti nevoit să te prezinţi la termenul de judecată impus în justiţie; şedinţele au loc în biroul elegant şi comod al mediatorului, cele două părţi îşi pot expune direct problemele neîngrădit, procedura nefiind atât de formală precum cea din sala de judecată, unde ai parte de disconfort şi nu poţi avea confidenţialitate. Cu siguranţă majoritatea oamenilor îşi doresc discreţie într-o situaţie de conflict şi să treacă peste situaţie cât mai firesc cu putinţă, fără a le fi afectată reputaţia. Părţile îşi hotărăsc propria soluţie finală prin apropierea propunerilor lor iniţiale cu ajutorul abilităţilor mediatorului, nu ca în cazul procesului, unde verdictul judecătorului trebuie acceptat ca atare şi nu ai libertatea de a alege soluţia finală, de a te implica în găsirea acesteia, ca în mediere. În plus, după o împăcare cu consimţământul ambelor părţi cu sprijinul mediatorului, ele pot rămâne într-o relaţie bună şi pe viitor, pentru că nimeni nu se simte înfrânt, soluţia a fost găsită împreună, în timp ce într-un proces oamenii aflaţi în conflict sunt unii împotriva celorlalţi. În domeniul comercial, de pildă, păstrarea partenerului de afaceri e un aspect foarte important, la fel şi între doi părinţi, după un divorţ, când buna lor înţelegere în folosul copiilor este vitală pentru dezvoltarea sănătoasă a acestora. Am menţionat doar câteva avantaje ale medierii, şi e bine ca lumea să afle că există această profesie liberală în avantajul oamenilor care nu vor să amplifice un conflict, vor discreţie şi nu-şi doresc publicitate negativă, caută o soluţie practică găsită amiabil cât mai rapid, cu costuri reduse şi pe cât posibil fără pierderi importante sau cu dezavantaje minime. Experienţa mea de atâţia ani în care am învăţat să ascult cu imparţialitate îmi foloseşte, şi intenţionez să devin mediator, iar apoi să mă specializez şi ca negociator în beneficiul persoanelor fizice, juridice sau al firmelor mari care au nevoie de un asemenea sprijin.- După ani întregi de statut de "Zână a Surprizelor" nu ţi-e dor deloc de televiziune, exceptând rarele emisiuni la care participi?
- Surprizele plăcute de sâmbătă seara au însemnat aproape un deceniu de viaţă pentru mine şi o bogăţie din punctul de vedere al cunoaşterii umane, pentru că am întâlnit mii de oameni de toate vârstele, cu educaţii diferite, cu experienţe incredibile, lecţii de viaţă care au devenit şi ale mele. Am fost un ascultător docil, uneori un fel de psiholog sau un umăr pe care ei s-au sprijinit la nevoie, o punte către ajutorul de care aveau nevoie. Dar ei nu ştiu că au însemnat, ei înşişi, un mare sprijin pentru evoluţia mea, ca om şi ca profesionist. Am învăţat să iau un interviu atât celui fără prea multă carte, cât şi eruditului, atât omului aflat într-un moment de glorie, cât şi celui aflat la limita dintre viaţă şi moarte - nu a fost puţin lucru şi nu poţi fi detaşat într-o astfel de muncă, poveştile oamenilor care sunt în dialog cu tine sunt uneori atât de puternice, încât devin şi poveştile tale, lupţi pentru ele, suferi odată cu cei cărora le-au fost date, te bucuri de rezolvare împreună cu ei şi legi prietenii pentru o viaţă. Eu nu sunt un om care să trăiască cu gândul în urmă, sigur că şi nostalgia are un mic rol în viaţa mea, dar sunt făcută să trăiesc cu privirea spre ceea ce vine, nu să mă ancorez în trecut. Mi-e dor uneori de "Surprize" ca de o mare familie şi ca de un lucru muncit, făcut cu tot sufletul şi cu dăruire profesională sută la sută. Dar eu am ales să închei această etapă de viaţă, pentru că a însemnat în acelaşi timp şi o muncă susţinută, uneori zi şi noapte, atâţia ani sub ochii a milioane de oameni, m-a consumat emoţional atât de mult încât fără să vreau îi neglijam tocmai pe cei de acasă. Când am devenit mamă, mi-a fost limpede că vreau ca fiica mea să aibă parte de o mamă care să se ocupe de ea cu adevărat, nu printre picături, iar soţul meu să aibă parte de o parteneră de viaţă, nu de o femeie de carieră şi atât. M-am reprofilat şi am făcut cea mai bună schimbare din viaţa mea, a fost o decizie matură şi care mi-a adus multă fericire.- Ai adoptat la distanţă deja doi copii, fiind Ambasador al Bunăvoinţei UNICEF pentru România. Este adevărat că acum te pregăteşti chiar să iei acasă, în familie, unul? Vor avea Violeta şi Ştefănel un frăţior adoptat?
- Nu am spus asta, ci doar că am făcut o cerere pentru a îngriji în acelaşi mod şi un bebeluş din Haiti. Am văzut ce însemnă adopţia la distanţă, ce mulţumire îmi aduce, urmăresc mereu ce rezultat are sprijinul pe care îl acordă oameni din întreaga lume care au aderat la această modalitate de a fi ajutorul din umbră pentru copii depăşind distanţele, aşa că m-am gândit, atunci când am văzut imaginile cutremurătoare din Haiti, că mi-ar plăcea să am grijă şi de un bebeluş, nu doar de băieţelul din China şi de fetiţa din Niger, pentru că aceasta e vârsta copilului pe care eu o cunosc cel mai bine. Aici, în România, am grijă de alţi copii cărora le păstrez confidenţialitatea, pentru că sunt convinsă că viaţa lor s-ar transforma, şi nu în bine, dacă s-ar afla fără voia lor pe prima pagină a ziarelor.
- Ai spus că "Violet by Andreea Marin Bănică", colecţia din care ai donat de curând pentru copiii sinistraţi din Moldova, este o colecţie de body-uri extensibile pentru bebeluşi (premiată la Salonul de Inventică de la Geneva) pentru care te-a inspirat fetiţa ta. Mai concret, cum ţi-a venit ideea?
- Un amănunt legat de colecţia "Violet" pe care vreau să îl menţionez, pentru că a fost greşit consemnat pe alocuri de curând, este că am hotărât împreună cu partenera mea, Irina Schrotter, să venim după puterile noastre în sprijinul familiilor cu copii mici care au trecut de curând prin calvarul inundaţiilor. Cum? Din donaţiile adunate de la părinţii care au cumpărat hăinuţele Violet în ultimele luni (preţul produselor include o sumă-donaţie pentru copii) vom ajuta 500 de micuţi din Moldova aflaţi într-o situaţie grea acum să primească lucruri noi şi de calitate făcute de noi cu tot sufletul, haine pe care să le poarte cu plăcere şi cu folos, care au fost date deja în lucru la fabrica de la Iaşi şi vor fi gata zilele acestea. Vom avea grijă şi să le transportăm până la locul indicat de Realitatea TV, pentru că i-am rugat să îmi indice cea mai potrivită destinaţie pe colegii mei de breaslă pe care i-am văzut în transmisiuni de pe teren săptămâna trecută, şi cred că ştiu mai bine situaţia de la faţa locului. În privinţa ideii inovaţiei "Violet", e o poveste simplă şi frumoasă: fetiţa mea a avut o problemă de sănătate din pricina body-urilor normale, având o piele sensibilă ca bebeluş şi crescând foarte repede, ceea ce făcea ca hăinuţa aceasta care este de bază pentru nou-născuţi să îi rămână mică în doar două săptămâni, să o jeneze şi să îi facă răni din pricina lipsei de elasticitate. Copilul mic nu ştie să exprime de ce suferă, plânge fără oprire până ce problema de sănătate se rezolvă, şi cu toate cremele recomandate de doctor mă alegeam adesea cu nopţi nedormite alături de ea, cu sentimentul nedorit că nu am soluţie şi nu mă descurc destul de bine ca mamă... În fine, am hotărât să caut oriunde, în ţară sau în afara ei, ceva potrivit pentru a eluda problema şi nu am găsit ceea ce căutam, ceea ce m-a determinat să gândesc eu soluţia practică pentru fetiţa mea: un body special, cu elasticitate pe trei direcţii, în lungime, în lăţime şi în jurul picioruşului grăsuţ al bebeluşului, astfel încât el să nu mai aibă parte de disconfort când scutecul se umple şi de răni care se pot suprainfecta când duce mânuţa instinctiv către ele. Copilul creşte foarte repede în primii doi ani de viaţă, văzând cu ochii, cum obişnuim să spunem, de aceea body-ul îi rămâne mic de la o lună la alta, dar cel cu inovaţie din colecţia "Violet" poate fi folosit o perioadă mult mai mare datorită elasticităţii, ceea ce înseamnă şi o economie în buzunarul părinţilor. Aşa a început o poveste care a însemnat implicarea mea practică şi afectivă într-un domeniu cu care nu am avut nicio legătură anterior şi nici nu-mi propusesem să am. M-am gândit, însă, că un lucru care e probat şi util pentru copilul meu poate fi la fel de folositor şi pentru alţi bebeluşi, şi iată că nu m-am înşelat.- Ai realizat, ca jurnalist, documentare speciale de la Hollywood sau pe Vârful Kilimanjaro, din Irak, Cuba sau Africa. Acum îţi coordonezi atuurile profesionale exclusiv către viaţa de "business woman", aşa cum se numeşte şi revista pe care o conduci, destinată femeilor de afaceri?
- Nu, în egală măsură mă ocup şi de partea umanitară, fie alături de UNICEF, fie prin proiectele fundaţiei mele, "Preţuieşte Viaţa". Asta mă face să mă simt om cu adevărat şi să simt că am un rost sub soare, aşa că nu am de gând să renunţ.
- Tu şi soţul tău depuneţi mari eforturi să vă feriţi copiii de bliţurile paparazzilor. E greu să îi protejaţi, încercând să aibă o evoluţie normală, ca şi a celorlalţi copii de vârsta lor, ai căror părinţi nu sunt ambii vedete?
- Da, e dificil uneori, dar eu m-am retras foarte mult din lumina reflectoarelor tocmai de aceea, viaţa mea este mult mai discretă acum, şi viaţa îmi oferă adesea confirmarea că am făcut cea mai bună alegere pentru sufletul meu, pentru cuplul şi pentru copiii noştri. Am cunoscut nebunia aplauzelor şi agonia urmăririlor cu aparatele de fotografiat şi nu le duc lipsa. Prima nu mai e o provocare pentru mine, ci e deja o experienţă trăită, a doua e o mare bătaie de cap pe care nu o bănuieşti până nu o trăieşti, degeaba încerci să-ţi închipui. Când ajungi să fii urmărit la orice oră, trebuie să iei o decizie pentru ceea ce vrei să fie viaţa ta în continuare. Eu am hotărât fără ezitare.
- Se scriu multe neadevăruri despre tine şi Ştefan, şi uneori apelaţi la justiţie pentru a face dreptate în apariţiile voastre publice. Cam cât este adevărat şi cât nu?
- Nu suntem procesomani şi nici nu avem vreme de pierdut prin tribunale, dar atunci când considerăm că orice limită a bunului-simţ e depăşită şi un drept al nostru sau al familiei noastre e încălcat, e firesc să luăm atitudine. Nu suntem genul de oameni supuşi compromisului, dornici de a apărea în presă cu orice preţ ori uşor de călcat în picioare. Nici nu ne e teamă să spunem ce gândim când e cazul.- Ştefan îmi declara în interviul publicat puţin mai înainte tot în cotidianul.ro că formaţi un cuplu "cu bucuriile şi cu problemele lui", şi că melodia sa de succes, "Super Love", în al cărei videoclip apari, prezintă momentul în care "te îndrăgosteşti sau te reîndrăgosteşti de partener". Pe ce ar trebui, în opinia ta, să se bazeze armonia în familie, pentru ca aceasta să funcţioneze?
- Pe dragoste şi respect, ele generând şi încredere.
- Are consecinţe statutul vostru, al fiecăruia în parte, asupra vieţii de familie în doi?
- Da, în sensul că în momentul în care am devenit un cuplu am devenit şi de două ori mai vânaţi, din păcate. Eu credeam că mai mult nu se poate. M-am înşelat (râde).
- Aveţi o casă frumoasă în Bucureşti, dar şi una la munte, cu grădină şi terasă. Aveţi timp să vă retrageţi şi la vila din aer liber?
- Casa ţine de intimitate şi prefer să păstrez subiectul pentru sufletul nostru, important e că ne simţim cel mai bine acasă, în atmosfera caldă pe care noi am gândit-o, am visat-o, am transformat-o împreună în realitate.
- Ştiu că aveţi în Bucureşti şi sală de sport, şi cinema, şi studio muzical - soţul tău. Practici mult fitness pentru a-ţi menţine silueta şi forma fizică bună?

- Da, în ultima vreme de trei ori pe săptămână în mod serios şi rezultatele nu au întârziat să apară, mai cu seamă că nu sunt într-o perioadă în care să pot ţine dietă. Contează foarte mult pentru starea mea de spirit, pentru tonus, dar şi pentru puterea exemplului: deja copiii noştri consideră normalitate să faci sport cât mai des şi ăsta e un mare câştig.
- Pe voi doi v-a afectat în vreun fel criza financiară?
- Da, sigur, dar nu în mod brutal, pentru că nu depindem de multă lume în munca noastră, suntem stăpâni pe meseriile noastre şi le putem face şi fiind parte din echipe de lucru, dar şi individual.
- Spuneai mai demult că ce te defineşte, cuvântul tău de ordine, ar fi moderaţia, şi eşti o persoană echilibrată, cu o educaţie sănătoasă din familie. Cam care ar fi, în câţiva termeni, principiile tale de la care nu te abaţi niciodată?
- Corectitudinea, respectarea promisiunilor, atenţia la detalii, proces de învăţare continuu, respect pentru parteneri.
- Ce loc ocupă Dumnezeu, şi iubirea în general, în viaţa ta?
- Primul loc în inima mea. Când spun iubire, desenez în mintea mea chipul fiecărui om drag, începând cu copilul rupt din trupul şi sufletul meu.
Sursa: cotidianul.ro