Medierea, este o cale de a scăpa de procesele prea lungi

 Mihai Ghervase (stânga), mediator, a arătat cum se poate rezolva amiabil un litigiu

Mediatorii au făcut pe actorii la Palatul Parlamentului pentru a arăta cum se poate rezolva un conflict. Procesele lungi şi scumpe ar putea rămâne doar o amintire dacă românii vor înţelege că este mai avantajos să se adreseze unui mediator decât instanţei de judecată.
Legea medierii, care i-ar putea scuti pe justiţiabili de calvarul proceselor interminabile, a intrat în vigoare încă din 2006. Cu toate acestea, cei mai mulţi dintre români nu ştiu încă la ce foloseşte. Medierea reprezintă o modalitate alternativă, facultativă, de soluţionare a conflictelor pe cale amiabilă. Părţile sunt asistate de un specialist în mediere, în condiţii de neutralitate, imparţialitate şi confidenţialitate. Avantajele medierii sunt incontestabile.
Onorariul unui mediator, suportat de către părţi în mod egal, este
mult mai mic decât al unui avocat. Dacă un proces durează ani întregi, medierea poate soluţiona conflictul chiar şi după o singură şedinţă. Pentru a putea apela la un astfel de specialist, este nevoie de acordul tuturor părţilor implicate în conflict. Înţelegerea la care se ajunge are valoarea unui document cu titlu executoriu. În acest caz, părţile sunt scutite de plata taxei de timbru.
Cine se poate adresa mediatorilor
Se poate apela la mediator în orice litigiu de natură civilă sau comercială, în cele de familie, în conflictele din domeniul protecţiei consumatorilor sau în cazul litigiilor de muncă. În materie penală, medierea e posibilă numai în cazul infracţiunilor pentru care legea cere plângerea prealabilă a persoanei vătămate sau permite împăcarea părţilor. Pentru cei care au nevoie de serviciile unui mediator, Ministerul Justiţiei a publicat pe pagina sa de internet www.just.ro Tabloul Mediatorilor. Lista conţine numele specialiştilor în mediere din fiecare judeţ, numerele de telefon şi adresele birourilor de mediere.
În regie proprie
La Palatul Parlamentului a fost organizată, ieri, prima dezbatere publică pe tema medierii. Evenimentul face parte dintr-o campanie amplă de informare pentru creşterea notorietăţii acestei alternative la instanţa de judecată. Moderatorul întâlnirii a fost deputata Alina Gorghiu, ea însăşi mediator.
Dezbaterea a fost ­inedită, participanţii la discuţii punând în scenă două simulări de mediere a unor conflicte. Pentru câteva zeci de minute, aceştia s-au transformat în actori, lăsând asistenţa cu gura căscată. Mediatorii au jucat, pe de o parte, rolul unui manager de firmă de construcţii care a concediat mai mulţi salariaţi şi, pe de altă parte, rolul reprezentantului celor disponibilizaţi. "Criza a afectat puternic piaţa construcţiilor şi, ca să nu dăm faliment, am fost nevoiţi să concediem 25 de salariaţi, din cei 50", a spus "directorul" societăţii. "Ne-aţi dat afară fără să respectaţi contractul de muncă, ce prevede zece salarii compensatorii în caz de concediere şi fără criterii clare de disponibilizare", a fost replica dură a reprezentantului celor concediaţi.
După ce a ascultat ambele puncte de vedere, mediatorul a discutat separat cu cele două părţi, pentru a putea găsi soluţii la acest conflict.
Pentru a da culoare "scenetei", dar şi pentru a releva o situaţie cât se poate de reală, "directorul" a încercat să-l mituiască pe reprezentantul celor concediaţi: "Vă reangajez cu un salariu de 5.000 de euro dacă reuşiţi să-i convingeţi pe ceilalţi disponibilizaţi să renunţe la a cere salarii compensatorii". Replica a venit imediat: "În aceste condiţii, aş avea salariul mai mare decât al dumneavoastră, ceea ce este de neacceptat".
Cazuri inspirate din realitate
Deşi a părut o joacă, scenariul realizat de mediatori a cuprins momentele-cheie ale unei medieri. Scenariul celei de-a doua simulări s-a inspirat dintr-un caz cât se poate de real, cunoscut multora dintre români: conflictul dintre o asociaţie de locatari, care a reclamat intervenţia tardivă a furnizorului de apă la o avarie survenită la una dintre conducte. Şi de data aceasta, negocierea a fost spumoasă, fiind punctată cu numeroase momente hazlii. În final, cu ajutorul mediatorului, părţile au ajuns la o înţelegere, deşi, iniţial, punctele lor de vedere păreau ireconciliabile.
Număr record de procese pe rolul instanţelor de judecată
Instituţia medierii ar putea reduce în mod spectaculos presiunea care este în prezent pusă pe instanţele din România, incapabile să facă faţă valului de procese. Anul trecut a fost înregistrat un număr-record de procese. Peste 4 milioane de litigii au ajuns pe mesele judecătorilor, în condiţiile în care schema de personal este aceeaşi de mai bine de 20 de ani. Prin urmare, aglomerarea instanţelor de judecată din România a ajuns să afecteze întreg sistemul judiciar. Procesele aparent simple sunt întârziate din cauza birocraţiei, iar deciziile instanţei vin după repetate înfăţişări şi termene prescrise. S-a ajuns la situaţia în care cea mai banală neînţelegere se trimite spre soluţionare instanţei, fapt ce determină ca demersul să devină extrem de greoi şi de costisitor.
Sursa: adevarul.ro

Un comentariu:

  1. Evenimentul, la care am avut placerea sa particip, a fost o manifestare reusita si utila la care cei circa 150 de participanti (politicieni, ziaristi, cetateni, studenti) au asistat cu mare interes iar la cele doua simulari ale unor spete de mediere (interpretate de Mihai Ghervase - mediator, impreuna cu Zeno Sustac si Ciprian Cioaric -foto si Ion Dedu - mediator, impreuna cu Bogdan Stanescu si Constantin Mihaela -parti) care au facut cat zece conferinte de promovare, pot sa confirm ca, ,,nici musca nu s-a auzit"... De asemenea, din multitudinea intrebarilor adresate de participanti atat pe marginea institutiei Medierii cat si a cazurilor concrete prezentate, a rezultat clar cat de putin se cunoaste despre mediere si cat de mult mai avem de muncit pentru a face cunoscuta aceasta metoda alternativa celor care, acum sau mai tarziu, pot fi protagonistii unui conflict.
    Felicitari organizatorilor si, la cat mai multe asemenea actiuni! Mediator Ion Constantin

    RăspundețiȘtergere