Oficiul Juridic al CCIA Sibiu organizează un curs de mediatori

 Rodica Comăniţă, directorul Oficiului Juridic din cadrul Camerei de Comerţ Industrie şi Agricultură Sibiu ne-a informat că, în decursul anului trecut, în cadrul întâlnirilor avute cu reprezentanţi ai societăţilor comerciale, s-a discutat cu privire la avantajele şi condiţiile de înscriere a contractelor de gaj în Arhiva electronică de garanţii reale, mobiliare, de la sediul CCIA Sibiu.
La Oficiu au fost înregistrare 28 de dosare, lucru ce denotă "o activitate susţinută de informare asupra importanţei şi asupra avantajelor ce decurg din apelarea la arbitrajul comercial, explicându-se că apelarea la arbitrajul comercial este, în primul rând, în beneficiul agenţilor economici, care au astfel un sprijin real în rezolvarea problemelor din cadrul contractelor economice nerespectate de către partenerii de afaceri".
Pentru anul în curs, departamentul condus de Rodica Comăniţă îşi propune, pe lângă desfăşurarea activităţilor specifice şi "organizarea unui curs de mediere pentru formarea de mediatori".
Obiectivul acestui curs este "informarea membrilor Camerei şi a altor agenţi economici pe problematica în discuţie, prin organizarea de seminarii, cu tematică vitală pentru mediul de afaceri".
Am reţinut temele propuse: "Arbitrajul - importanţă şi aplicabilitate"; "Medierea - importanţă şi mod de aplicare"; "Introducere în dreptul comunitar"; "Procedura obţinerii certificatelor de înregistrare la OSIM"; "TVA-ul şi problemele lui juridice şi contabile"; "Legea aplicabilă obligaţiilor necontractuale, potrivit normelor comunitare" ş.a.
Sursa: tribuna.ro

Un comentariu: