A. Inlocuirea concilierii cu medierea.
În prezent, art. 720 indice 1 alin. 1 din Cod pr. civ. prevede:
„În procesele şi cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, părţile vor încerca soluţionarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte.”
Potrivit Proiectului MJ, propunerea legislativa este formulata astfel:
„În procesele şi cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, părţile pot încerca soluţionarea litigiului prin mediere.”
Dupa cum lesne se poate observa, sintagma „părțile VOR încerca” din actuala reglementare se propune a fi înlocuită cu sintagma „părțile POT încerca”, dând astfel caracter facultativ reglementarii noi.
Prin urmare, daca in actuala reglementare concilierea este prevazuta ca procedura prealabila obligatorie inainte ca partile sa recurga la instanta de judecata, pentru solutionarea litigiului dintre ele, potrivit noilor propuneri, partile nu mai sunt obligate sa incerce nici concilierea nici medierea.
Astfel, înainte de sesizarea instantei, partile conflictului de natura comerciala vor apela la mediere doar in mod facultativ.
Este de apreciat faptul ca s-a dorit inlocuirea concilierii cu medierea insa, asa cum este textul formulat, inlocuirea in mod real nu se realizeaza. Dat fiind acest fapt, apreciez ca mai degraba a fost o scapare a legiuitorului și ca, la momentul trecerii prin Parlament, formularea va fi una imperativa, ca si in actuala reglementare.
Astfel, de lege ferenda, alin. 1 al art. 720 indice 1 ar trebui formulat în felul următor:
„În procesele şi cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, părţile VOR încerca soluţionarea litigiului prin mediere.”
B. Procedura prealabila a medierii va deveni obligatorie la recomandarea instantei.
Potrivit recentului Proiect de lege al MJ, asemeni cauzelor de divort, la recomandarea instantelor, partile conflictului de natura comerciala vor fi obligate sa parcurga procedura prealabila a medierii, procedura in care partile sunt informate asupra tuturor aspectelor medierii, astfel incat partile sa inteleaga scopul, avantajele, limitele si efectele medierii.
Astfel, daca partile nu parcurg procedura medierii inainte de sesizarea instantei de judecata (a se vedea Inlocuirea concilierii cu medierea), pasii ce vor fi urmati sunt urmatorii:
1. Instanța, în virtutea rolului activ, va stărui ca partile să ajungă la o înțelegere în ceea ce privește solutionarea litigiului.
În cazul acordului partilor, instanța va lua act de tranzactia acestora si va da hotararea de expedient.
2. În ipoteza în care părțile nu pot ajunge la un acord, instanța va recomanda părților medierea.
În această ipoteză, părțile nu mai au de ales. Ele vor fi nevoite să parcurgă procedura prealabilă a medierii care presupune etapa in care partile sunt informate, etapă la finalul căreia pot lua decizia, fie de a solutiona litigiul prin mediere, fie de a reveni in instanta.
3. Astfel, pasul trei, pas obligatoriu, este cel de informare cu privire la mediere și obținerea procesului-verbal prin care se constată parcurgerea acestei etape și rezultatul la care părțile au ajuns, de comun acord, indiferent care ar fi acest rezultat.
4. Daca, în urma procedurii de informare, partile se hotarasc sa urmeze procedura propriu-zisa a medierii, impreuna cu mediatorul vor stabili calendarul sedintelor de mediere, în vederea solutionarii litigiului și incheierii acordului de mediere.
Între timp, înainte de împlinirea termenului stabilit de către instanță pentru informare, părțile vor inmana instantei procesul-verbal ce va fi încheiat de mediator, la finalul etapei de informare.
Desigur că există posibilitatea ca partile să încheie acordul de mediere inainte de implinirea termenului fixat de instanta. In aceasta ipoteza, partile se pot prezenta instantei nu doar cu procesul-verbal ci si cu acordul de mediere care va fi insotit și de procesul-verbal prin care se constata solutionarea medierii (de aceasta data, necesitatea întocmirii procesului-verbal avand drept temei prevederile Legii 192/2006).
5. La încheierea acordului de mediere, soții revin in instanta pentru obținerea hotararii de expedient.
6. Daca, in urma procedurii de informare, părțile doresc să revina in instanta, sunt libere sa o faca iar instanta va proceda la solutionarea litigiului pe calea clasica. Și in aceasta ipoteza partile trebuie sa prezinte instantei procesul-verbal intocmit de mediator și semnat de parti prin care se constata faptul ca partile au parcurs etapa de informare dar inteleg sa continue solutionarea litigiului pe calea judicira, in instanta.
Fiind decizia partilor, acestea nu pot fi obligate sa o motiveze. Procesul verbal, in oricare dintre situatii, nu va face decat sa constate rezultatul procedurii de informare și decizia partilor de a urma sau nu procedura propriu-zisa a medierii, fara a se motiva decizia luata de parti.
In conceptia noii legi ce se propune, aceasta etapa devenind obligatorie pentru partile ce au primit recomandarea de a merge la mediere, refuzul de a parcurge aceasta etapa va fi sanctionat cu amendă judiciară de la 50 lei la 700lei.
In acest sens, punctul 6 al Proiectului modifica art. 108 indice 1 privind amenzile judiciare si despagubirile, din Cod. pr. civ.
Astfel, putem conchide ca ori de cate ori instanta va recomanda partilor medierea, in cauzele comerciale, acestea vor fi obligate sa parcurga procedura prealabila a medierii.

Sursa: cabinet expert.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu